Profitul Ryanair a crescut cu 12% în T4, în pofida primei greve a piloţilor

Profitul Ryanair a crescut cu 12% în trimestrul patru din 2017, în pofida primei greve a piloţilor din istoria companiei, care a dus la anularea mai multor mii de zboruri, transmit Reuters, Deutsche Welle şi BBC.
Economica.net - lun, 05 feb. 2018, 10:06
Profitul Ryanair a crescut cu 12% în T4, în pofida primei greve a piloţilor

Începând din septembrie, compania irlandeză a trecut printr-o perioadă dificilă şi a fost nevoită să anuleze mai multe mii de zboruri din cauza unor probleme provocate de planificarea concediilor piloţilor, după care a urmat prima grevă a piloţilor din istoria Ryanair.

Luni, operatorul aerian low-cost a avertizat că sunt posibile noi întreruperi în lunile următoare şi a anunţat că în ultimele trei luni din 2017 preţul mediu al biletelor a scăzut cu 4%, în linie cu estimările. În schimb, au crescut cu 12% veniturile de pe urma opţiunilor suplimentare, cum ar fi bagaje suplimentare şi îmbarcare cu prioritate.

Profitul după taxe a crescut cu 12% în trimestrul patru din 2017, la 106 milioane de euro, depăşind estimările analiştilor, de 101 milioane de euro.

Compania irlandeză îşi menţine în continuare estimările potrivit cărora, în exerciţiul financiar ce se va încheia la data de 31 martie 2018, va înregistra un profit după taxe de 1,4 – 1,45 miliarde de euro.

Dar directorul general Michael O’Leary a avertizat că recentele performanţe solide ale operatorilor aerieni din Europa ar putea să nu continue şi în timpul verii.

Rivalele easyJet şi Wizz au raportat majorarea vânzărilor în trimestrul patru din 2017, după ce problemele de la compania britanică Monarch, grupul german Air Berlin şi operatorul italian Alitalia le-au permis să majoreze costul biletelor.

Pentru a atenua temerile investitorilor, Ryanair a anunţat luni că intenţionează să răscumpere acţiuni în valoare de 750 milioane de euro (933 milioane de dolari). La Bursa de la Dublin, titlurile Ryanair au scăzut luni dimineaţă cu 3,1%, la 15,64 euro, evaluând compania la 18,5 miliarde de euro. Capitalizarea bursieră a Ryanair a scăzut cu peste două miliarde de euro din 15 septembrie, când au fost anunţate primele anulări de zboruri.

Ryanair a anunţat că numărul de pasageri a crescut cu 6%, la 30,4 milioane.

În decembrie, Ryanair a avut primele negocieri cu sindicatele din istoria de 32 de ani a companiei, care au ajutat la evitarea unei greve la nivel european. În urma discuţiilor, piloţii Ryanair din Portugalia, Irlanda şi Italia renunţaseră la mişcările de protest programate înainte de Crăciun, dar piloţii din Germania au oprit activitatea timp de patru ore.

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Timişoara, Bucureşti şi Craiova.

Te-ar mai putea interesa și
Noua Ordine Mondială – OPEC+ pierde influenţa pe piaţa petrolului în contextul războiul din Iran. Creşte influenţa Chinei (analiză Reuters)
Noua Ordine Mondială – OPEC+ pierde influenţa pe piaţa petrolului în contextul războiul din Iran. Creşte influenţa ...
La şase luni de la începutul războiului din Iran, cea mai puternică alianţă petrolieră din lume, OPEC+, se află într-o poziţie neobişnuită: este incapabilă să influenţeze o piaţă pe......
Rusia anunţă atacuri masive asupra industriei militare şi a centrelor logistice din Ucraina
Rusia anunţă atacuri masive asupra industriei militare şi a centrelor logistice din Ucraina
Forţele ruse au lansat un atac masiv în noaptea de miercuri spre joi asupra unor ţinte ale industriei militare ucrainene ...
KazMunayGas a strâns 3,5 miliarde yuani, peste jumătate de miliard de dolari, din vânzarea de obligaţiuni de tip „dim sum”
KazMunayGas a strâns 3,5 miliarde yuani, peste jumătate de miliard de dolari, din vânzarea de obligaţiuni de tip „dim ...
Compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan, KazMunayGas, a anunţat joi că a strâns 3,5 miliarde yuani (520 ...
Pasaj Victoria – Licitaţie pentru consolidarea construcţiei
Pasaj Victoria – Licitaţie pentru consolidarea construcţiei
Administraţia Străzilor anunţă licitaţie pe SEAP pentru consolidarea şi reabilitarea Pasajului Victoriei. Valoarea ...