Profitul Ryanair, afectat de greve şi de preţul ridicat al ţiţeiului

Economica.net
23 10. 2018
ryanair_59448339_77298400

Câştigul Ryanair este afectat şi de creşterea preţului la barilul de ţiţei, care a atins 82 de dolari, cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani. Compania a cheltuit pe combustibil 1,3 miliarde de euro în primul semestru, în creştere cu 22% faţă de anul trecut.

În perioada aprilie – septembrie 2018, profitul net al Ryanair a scăzut la 1,2 miliarde de euro (1,4 miliarde de dolari).

Totuşi, numărul pasagerilor a crescut cu 6%, iar avioanele au fost pline în proporţie de 96%. Preţul mediu al biletelor a scăzut cu 3%, la 46 de euro, dar veniturile auxiliare, care includ taxele pentru rezervări de locuri şi bagaje, au urcat cu 27%, la 1,3 miliarde de euro.

Directorul general al Ryanair, Michael O’Leary, a încercat să minimalizeze efectul grevelor, afirmând că operatorii aerieni rivali, cum ar fi Air France şi Lufthansa, au fost mai puternic afectaţi de mişcările de protest din această vară.

Totuşi, Neil Wilson de la Markets.com susţine că acţiunile au avut „un efect îngrijorător asupra încrederii clienţilor Ryanair, fapt demonstrat de reducerea numărului de rezervări. S-au făcut progrese în negocierile cu sindicatele, dar încă mai sunt multe de rezolvat”.

O serie de companii aeriene au dat faliment în ultimele săptămâni, inclusiv Primera Air şi Cobalt, iar Neil Wilson susţine că Ryanair rămâne „foarte bine poziţionată pentru a capitaliza consolidarea inevitabilă din sectorul aerian”.

Acţiunile Ryanair au scăzut cu 40% faţă de nivelul ridicat de 20 de dolari în august, înaintea începerii grevelor. Luni, titlurile au urcat cu 3,6%, la 11,86 euro.

La 1 octombrie, Ryanair şi-a redus cu 12% estimarea privind profitul anual, care ar urma să se situeze la 1,10 – 1,20 miliarde de euro (2,66 miliarde de dolari), faţă de prognoza anterioară ce viza un câştig de 1,25 – 1,35 miliarde de euro. Noua estimare ar reprezenta un declin de 17 – 24% faţă de profitul record de 1,45 miliarde de euro înregistrat în anul fiscal încheiat la 31 martie 2018.

Operatorul aerian nu exclude noi întreruperi din cauza grevelor, ceea ce ar putea duce la o nouă înrăutăţire a prognozei de profit.

Personalul navigant al Ryanair din Europa a publicat pe 4 iulie o listă cu 34 de cereri, solicitând salarii decente, îmbunătăţirea plăţii concediilor de boală şi contracte de muncă pe baza ţării de origine şi a legislaţiei irlandeze. Lista a fost semnată de 80% din personalul navigant de pe cele 86 de baze ale Ryanair.

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Timişoara, Bucureşti şi Craiova.