Profituri de până la 85 % la fondurile de pensii private obligatorii, de la lansare încoace

30 01. 2014
pensii_facultative_82626800

Cel mai mare profit pe 2013, de 13,2%, îl înregistrează participanţii la fondul de pensii privat obligatoriu (de tip Pilon II) Aripi administrat de societatea de pensii a Generali.

Cel mai mic este profitul membrilor fondului ATZ Viitorul Tău, administrat de Allianz Ţiriac, 10,3%, în 2013.

Profiturile nu se pot încasa decât la ieşirea la pensie şi, până atunci, ar mai trebui elaborată şi adoptată legea privind modurile de plată.

Cel mai mare profit de la lansarea din mai 2008 încoace (randamentul după creşterea valorii activului net unitar  a unităţii de fond (VUAN)) îl înregistrează tot Generali cu Aripi (84,8%), iar cel mai mic fondul administrat de societatea de pensii a BRD (62%).

Cele opt fonduri de pensii private obligatorii au ajuns să administreze active nete de peste 13,9 miliarde de lei, după o creştere de 44,6 %, anul trecut.

Cel mai mare fond privat de pensii (pilon II) este cel administrat de ING, cu active nete de 5,24 miliarde de lei (+43,4%, profit de 11,3% în 2013, peste 1,78 milioane participanţi), urmat de AZT Viitorul Tău,  cu  3,18 miliarde de lei (+42,2%, profit 10,3%, 1,4 milioane de participanţi).

Cel mai mic fond este cel administrat de societatea de pensii a BRD, cu active nete de 390 de milioane (+53%, profit 12,3% şi 235.902 participanţi).

Fondurile de pensii facultative (pilon III) şi-au sporit activele nete cu peste 35% , până la 812 milioanwe de lei, număriul de participanţi cu  peste 7%, până la 313.348, iar randamentul mediu pe 2013 a fost de 11,3 %.