Prognoză ANM pentru primele două săptămâni din noiembrie – Cum va fi vremea în intervalul 30 octombrie – 12 noiembrie

Primele două săptămâni ale lunii noiembrie vor sta sub semnul unui regim termic mai cald decât în mod normal pentru această perioadă din calendar, timp în care se vor semnala şi ploi, în special după data de 4 noiembrie, la nivelul întregii ţări, relevă prognoza publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), cu valabilitate pentru intervalul 30 octombrie - 12 noiembrie.
AGERPRES - lun, 30 oct. 2023, 13:59
Prognoză ANM pentru primele două săptămâni din noiembrie - Cum va fi vremea în intervalul 30 octombrie - 12 noiembrie

În Banat, în primele două zile din interval, vremea va fi deosebit de caldă, cu o medie a valorilor maxime de 24 de grade şi a minimelor în jurul a 12 grade. Ulterior, deşi valorile termice vor fi în scădere, vremea va fi în continuare mai caldă decât normalul perioadei, iar până la finalul primei săptămâni mediile valorilor diurne vor oscila în jurul a 19 grade, iar ale celor nocturne între 6 şi 10 grade. În a doua săptămână, temperatura aerului va avea tendinţa să scadă continuu până la medii ale maximelor de 12 – 13 grade şi ale minimelor de 4 – 5 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată în prima zi a lunii noiembrie şi după data de 4 noiembrie, scrie Agerpres.

În Crişana, în prima săptămână din interval, valorile termice vor avea oscilaţii de la o zi la alta, dar vremea se va menţine în general mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă. Mediile valorilor diurne vor varia între 16 şi 24 de grade, iar ale celor nocturne între 5 şi 11 grade. În a doua jumătate a intervalului de referinţă, temperatura aerului va avea tendinţa să scadă până la medii ale maximelor de 12 – 13 grade şi ale minimelor în jurul a 4 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai mare în prima zi a lunii noiembrie şi după data de 4 noiembrie.

În Transilvania, în primele două zile din interval, vremea va fi deosebit de caldă, cu o medie a valorilor maxime de 22 de grade şi a minimelor de 4 – 9 grade. Apoi, deşi valorile termice vor fi în general în scădere, vremea va fi în continuare mai caldă decât normalul perioadei, iar până la finalul primei săptămâni mediile valorilor diurne vor oscila între 16 şi 19 grade, iar ale celor nocturne între 3 şi 9 grade. În a doua săptămână, temperatura aerului va avea tendinţa să scadă continuu până la medii ale maximelor de 10 – 11 grade şi ale minimelor de 2 – 3 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată în prima zi a lunii noiembrie şi în intervalul 4 – 12 noiembrie.

În Maramureş, luni şi marţi, vremea va fi deosebit de caldă, cu medii ale maximelor în jurul a 22 de grade şi minime de 8 – 11 grade. Până la finalul primei săptămâni, vor fi variaţii termice, dar vremea va rămâne în general mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă. Media regională a maximelor va fi de 15 – 19 grade, iar cea a minimelor de 5 – 10 grade. În a doua jumătate a intervalului de referinţă, temperatura aerului va avea tendinţa să scadă continuu până la medii ale maximelor de 10 – 11 grade şi ale minimelor în jurul a 3 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai mare în prima zi a lunii noiembrie şi după data de 4 noiembrie.

În Moldova, în ultimele zile din luna octombrie, valorile termice se vor situa peste mediile specifice perioadei, astfel încât se vor înregistra temperaturi maxime, în medie, între 22 şi 24 de grade şi minime, în medie, între 7 şi 10 grade. La începutul lunii noiembrie, temperaturile vor mai scădea până la maxime în general de 16 – 18 grade şi minime de 6 – 10 grade, urmând ca, până la
sfârşitul primei săptămâni din interval, să se încălzească treptat şi să se înregistreze maxime între 16 şi 21 de grade şi minime, în medie, între 6 şi 11 grade. În ultima săptămână din interval, tendinţa temperaturii va fi de scădere treptată, astfel încât maximele estimate vor scădea de la 20 de grade până la 12 grade şi minimele de la 11 grade până la 4 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai mare în prima zi a lunii noiembrie şi după data de 4 noiembrie.

În Dobrogea, în primele trei zile din interval, vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă, cu o medie a valorilor maxime de 23 de grade şi a minimelor în jurul a 14 grade. Ulterior, deşi valorile termice vor fi în scădere, vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod obişnuit pentru începutul lunii noiembrie, iar până la finalul primei săptămâni mediile valorilor diurne se vor situa, în medie, între 18 şi 24 de grade, iar ale celor nocturne între 10 şi 15 grade. În a doua săptămână din interval, temperatura aerului va avea tendinţa să scadă treptat şi, până spre sfârşitul acesteia, nu vor mai fi maxime care să depăşească 15 – 16 grade, iar minimele vor fi în medie de 8 – 10 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată începând cu data de 3 noiembrie.

În Muntenia, până miercuri, vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă şi se vor înregistra temperaturi maxime, în medie, de 23 – 25 de grade, respectiv minime de 9 – 11 grade. În prima săptămână din luna noiembrie, valorile termice vor fi în scădere, însă vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă. Astfel, se vor înregistra temperaturi maxime, în medie, între 18 şi 23 de grade, şi minime între 7 şi 11 grade. În a doua săptămână din noiembrie, temperatura aerului va avea tendinţa să scadă treptat şi vor fi la nivelul întregii regiuni maxime cuprinse între 14 şi 20 de grade şi minime între 4 şi 9 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată începând cu data de 3 noiembrie.

În Oltenia, în primele trei zile din interval, vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă, cu o medie a valorilor maxime de 21 – 23 de grade şi a minimelor între 9 şi 11 grade. Mai târziu, pe 2 noiembrie, valorile termice vor fi în scădere (maxime în jurul a 17 grade şi minime de 6 – 7 grade), dar vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă, iar până la finalul primei săptămâni mediile valorilor diurne vor fi, în medie, de 19 – 20 de grade, iar ale celor nocturne între 7 şi 11 grade. În a doua săptămână din noiembrie, temperatura aerului va scădea treptat şi vor fi maxime, în medie, între 14 şi 19 grade şi minime între 4 şi 10 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai mare în prima zi a lunii noiembrie şi după data de 4 noiembrie.

La munte, pe parcursul zilelor de luni şi marţi, vremea va fi deosebit de caldă pentru sfârşitul lunii octombrie şi se vor înregistra temperaturi maxime, în medie, de 15 – 16 grade şi minime de 5 – 7 grade. Pe data de 1 noiembrie se va resimţi o scădere a temperaturilor şi vor fi maxime, în medie, în jurul a 8 grade şi minime în jurul a un grad, urmând ca, până la finalul primei săptămâni din noiembrie, să se înregistreze maxime, în medie, între 9 şi 12 grade şi minime între 2 şi 6 grade. În a doua săptămână, temperatura aerului va avea tendinţa să scadă continuu până la medii ale maximelor de 4 – 6 grade şi minime cuprinse între -1 grad şi 3 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată în prima zi a lunii noiembrie şi după data de 4 noiembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă anunță că Trump va discuta cu Mark Rutte despre posibila retragere a SUA din NATO
Casa Albă anunță că Trump va discuta cu Mark Rutte despre posibila retragere a SUA din NATO
Casa Albă a afirmat miercuri că preşedintele american Donald Trump va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre posibila retragere a Statelor Unite din Alianţa Nord-Atlantică în......
Trump spune că în scurt timp SUA și Iran vor intra în discuții directe. Casa Albă anunță că acestea vor începe sâmbătă
Trump spune că în scurt timp SUA și Iran vor intra în discuții directe. Casa Albă anunță că acestea vor începe sâmbătă
După încetarea focului convenită în conflictul din Iran, preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că ...
Consiliul Local al Sectorului 4 a decis câți angajați va avea maxim aparatul de specialitate al primarului
Consiliul Local al Sectorului 4 a decis câți angajați va avea maxim aparatul de specialitate al primarului
Aparatul de specialitate al primarului Sectorului 4 va avea maximum 580 de posturi, iar Direcţia Generală de Asistenţă ...
Iranul a atacat singura conductă prin care Arabia Saudită mai putea exporta petrolul, în ciuda armistițiului
Iranul a atacat singura conductă prin care Arabia Saudită mai putea exporta petrolul, în ciuda armistițiului
Iranul a atacat conducta saudită Est-Vest, care duce petrolul pentru încărcare pe vase în Marea Roșie, evitând Golful ...