Prognoză INHGA: Debitul maxim al Dunării la intrarea în ţară, sub mediile multianuale în august, septembrie şi octombrie

Debitul maxim al fluviului Dunărea la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) se va situa sub mediile multianuale în lunile august, septembrie şi octombrie, în timp ce regimul hidrologic va înregistra valori cuprinse între 30-50%, chiar şi sub 30% din normalele lunare în unele zone, potrivit prognozei pe trei luni realizate de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).
AGERPRES - lun, 08 aug. 2022, 10:09
Prognoză INHGA: Debitul maxim al Dunării la intrarea în ţară, sub mediile multianuale în august, septembrie şi octombrie

Astfel, în luna august 2022, regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 30-50% din mediile multianuale lunare, mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Tur, Lăpuş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Târnava Mică, Târnava Mare, Siret (exceptând cursul superior şi mijlociu al Bistriţei), Prut şi pe râurile din Dobrogea. În această lună sunt posibile fenomene episodice de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie şi viituri rapide în timpul ploilor torenţiale.

În prima lună de toamnă calendaristică, regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 30-50% din mediile multianuale lunare, mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Tur, Lăpuş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Rm. Sărat, Bârlad, Prut, pe cursul Siretului şi pe râurile din Dobrogea.

Potrivit hidrologilor, pe parcursul lunii octombrie 2022, regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 30-50% din mediile multianuale lunare, mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Tur, Someş inferior, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Rm. Sărat şi Bârlad.

În ceea ce priveşte fluviul Dunărea, la intrarea în ţară (pe secţiunea Baziaş), debitul maxim estimat pentru luna august este de 2.600 metri cubi/secundă (mc/s), mai mic faţă de valoarea medie multianuală de 4.300 mc/s, iar cel minim de 1.800 mc/s, relevă prognoza de specialitate.

De asemenea, pentru luna septembrie, debitul maxim al Dunării este estimat la 3.000 mc/s, iar cel minim la 1.900 mc/s, faţă de media lunii respective, de 3.800 mc/s.

Pentru luna octombrie 2022, debitul de nivel maxim prognozat este de 3.500 mc/s, sub valoarea medie multianuală a perioadei, de 3.850 mc/s, iar cel minim de 2.000 mc/s.

Hidrologii precizează că aceste estimări de lungă durată se vor actualiza prin prognoze de scurtă durată care vor fi precedate, în situaţiile în care se estimează posibilitatea depăşirii Cotelor de Apărare, de avertizări hidrologice emise pe baza situaţiei şi a evoluţiei factorilor meteorologici din momentul respectiv.

Te-ar mai putea interesa și
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Preşedintele Javier Milei a anunţat vineri revenirea Argentinei pe pieţele financiare internaţionale, după o absenţă de peste şapte ani, odată cu lansarea unei emisiuni de obligaţiuni......
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
Guvernul preşedintelui american Donald Trump a redus de la cinci ani la 18 luni valabilitatea permiselor de muncă pentru ...
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
Doar 30% dintre agricultori au reuşˆit anul acesta să obţină finanţare europeană sau naţională, în timp ce 70% ...
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Industria globală de administrare a activelor și a averilor intră într-o nouă fază de creștere: activele administrate ...