Program Tomata – Perioada de valorificare a producţiei şi termenul de depunere a documentelor au fost prelungite

Prelungirea perioadei de valorificare a producţiilor realizate prin "Programul Tomata" a fost aprobată prin Hotărâre de Guvern, în şedinţa Executivului de miercuri, a anunţat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
AGERPRES - mie, 08 iun. 2022, 14:14
Program Tomata - Perioada de valorificare a producţiei şi termenul de depunere a documentelor au fost prelungite

Noul termen este 1 iulie, în loc de 10 iunie, cum fusese prevăzut iniţial, scrie Agerpres.

De asemenea, prin acest act normativ se modifică şi termenul pentru depunerea documentelor justificative pentru ciclul I de producţie, acesta urmând a fi data de 30 august inclusiv, faţă de 30 iunie, cum era stabilit iniţial.

„Temperaturile scăzute din primăvară au creat o serie de dificultăţi legumicultorilor înscrişi în Programul ‘Tomata’. Plantele şi-au încetinit dezvoltarea, iar fermierii au fost nevoiţi să investească mai mult în sistemele de încălzire, în condiţiile unor costuri ridicate pentru energia electrică şi gazele naturale. În urma dialogului cu fermierii, am luat decizia să prelungim termenul de valorificare pentru legumele în spaţii protejate, precum şi perioada în care aceştia vor depune documentele justificative pentru primirea sprijinului”, a declarat ministrul Adrian Chesnoiu.

Conform sursei citate, Direcţiile judeţene pentru agricultură vor centraliza documentele justificative pentru virarea sumelor destinate acestei forme de sprijin şi vor transmite datele către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale până la data de 15 septembrie 2022, faţă de 15 iulie 2022 inclusiv, cum era prevăzut iniţial.

Te-ar mai putea interesa și
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere de amânare, cu un an, a punerii în aplicare a dispoziţiilor specifice ale Regulamentului UE privind metanul, referitoare la importatori, pentru......
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Un fost ofiţer al armatei ucrainene, acuzat că a contribuit la planificarea atacurilor asupra conductelor Nord Stream de ...
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, miercuri, că a dispus monitorizarea zonei Piaţa Sfânta Vineri ...
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte de baterii de 500 MW la noi în țară, până în 2029
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte ...
HELLENiQ ENERGY își accelerează expansiunea în domeniul energiei regenerabile în România, cu plan să dezvolte o capacitate ...