Programul la metrou, prelungit pentru suporterii care participă la meciul România – Olanda
Metrorex a anunţat că trenurile de metrou vor circula marţi după un program prelungit cu o oră, până la 24.00, ora de plecare de la staţiile capăt de magistrală.
Trenurile vor circula pe magistralele de metrou 1, 2, 3 şi 4 la intervale de 10 minute, a precizat Metrorex, într-un comunciat de presă.
„În funcţie de numărul călătorilor înregistraţi, Metrorex va introduce trenuri suplimentare pentru micşorarea intervalului de succesiune dintre trenuri, în scopul satisfacerii în condiţii optime a cererii de transport cu metroul în această perioadă”, potrivit sursei citate.
Meciul dintre echipele României şi Olandei, din grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale 2014, va avea loc marţi, de la ora 21.00, pe Arena Naţională.
Circulaţia rutieră pe strada Maior Coravu va fi permisă, de la ora 18.00, doar riveranilor şi celor care au ticket de parcare în zona stadionului.
La finalul meciului va fi restricţionat traficul pe Bulevardul Basarabia, începând cu ora 23.00, când suporterii vor pleca de la stadion.
Peste 600 de jandarmi bucureşteni vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor la meciul de fotbal dintre România şi Olanda.
Conform criteriilor elaborate de către federaţiile sportive naţionale de profil şi Jandarmerie, meciul a fost catalogat ca fiind unul cu grad ridicat de risc, potrivit Jandarmeriei Capitalei.
Spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă, a precizat Jandarmeria Capitalei.