Programul Noua Casă – Prima Casă: solicitări de garantare de peste 735 milioane de lei, în perioada 29 martie – 4 iunie 2021

Valoarea totală a solicitărilor de garantare transmise în cadrul programului "Noua Casă", în perioada 29 martie - 4 iunie 2021, însumează peste 735 de milioane de lei, a anunţat marţi, pe pagina sa de Facebook, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.
AGERPRES - mar, 08 iun. 2021, 14:56
Programul Noua Casă - Prima Casă: solicitări de garantare de peste 735 milioane de lei, în perioada 29 martie - 4 iunie 2021

El a subliniat că aceasta reprezintă aproximativ 49% din plafonul de 1,5 miliarde lei alocat pentru anul în curs, scrie Agerpres.

„Dintre cele peste 5.500 de persoane fizice care au aplicat, 84% beneficiază de credite cu o valoare individuală de până la 70.000 de euro, în timp ce 16% beneficiază de credite de până la 140.000 de euro. Valoarea totală a creditelor acordate în baza garanţiilor programului ‘Noua Casă’, până la începutul lunii iunie, este de 1,43 miliarde de lei”, a precizat ministrul, pe reţeaua de socializare.

Programul „Noua Casă” este un program guvernamental care are ca obiectiv facilitarea accesului persoanelor fizice la achiziţia unei locuinţe prin contractarea de credite garantate de stat.

Beneficiarii pot achiziţiona în cadrul programului locuinţe noi, inclusiv cele construite prin programele derulate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe, pentru care documentele de recepţie la terminarea lucrărilor de construcţii noi s-au semnat cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat, locuinţe consolidate, destinate achiziţionării, pentru care documentele de recepţie la terminarea lucrărilor de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic s-au semnat cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat şi alte categorii de locuinţe, recepţionate la terminarea lucrărilor de construcţii noi sau de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic, după caz, cu mai mult de 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat.

Garanţiile acordate in cadrul Programului sunt garanţii în numele şi în cont stat, iar procentul de garantare se aplică în funcţie de categoria de locuinţă.

Plafoanele maxime ale garanţiilor sunt: de până la 60% pentru creditele pentru locuinţe noi, de până la 140.000 de euro, avansul solicitat beneficiarului fiind de 15%;
de până la 50% pentru credite pentru locuinţe noi de până la 70.000 de euro, avansul solicitat fiind de 5%; de până la 50% pentru credite pentru locuinţe vechi de până la 70.000 euro, avansul solicitat fiind de 5%.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...