Programul nuclear iranian: Directorul AIEA şi şeful autorităţii nucleare din Iran au discutat la Viena

27 09. 2022
iran nuclear 6785940

”S-a reluat dialogul cu #Iran privind clarificarea problemelor de siguranţă restante”, a scris Grossi pe Twitter luni seară, scrie Agerpres.

În urmă cu zece zile, preşedintele iranian Ebrahim Raisi a afirmat că el nu va fi pregătit pentru un acord nuclear cu Occidentul decât după ce disputa referitoare la ancheta AIEA va fi soluţionată. AIEA doreşte ca inspectorii săi să aibă acces neîngrădit la trei obiective din Iran în cazul cărora autorităţile de la Teheran nu au putut oferi explicaţii privind urmele de radioactivitate semnalate.

Grossi a spus că nu crede că programul nuclear iranian are un caracter strict civil.

Săptămâna trecută, şeful statului iranian a apărat, de la tribuna Adunării Generale a ONU, programul nuclear al ţării sale şi a accentuat că Teheranul are doar intenţii paşnice.

De asemenea, el a criticat Statele Unite pentru părăsirea acordului internaţional privind programul nuclear iranian, în timpul mandatului preşedintelui Donald Trump. SUA, Regatul Unit, Franţa, Rusia şi China negociază cu Iranul în vederea restabilirii acordului semnat în 2015 care vizează împiedicarea Teheranului de a produce o bombă nucleară.

Obiectivele tratativelor actuale sunt ridicarea sancţiunilor americane impuse Iranului şi reinstituirea restricţiilor asupra programului nuclear iranian.