Programul POS CCE va fi deblocat în iunie. Plăţile, achitate integral în aprilie şi mai

Programul POS CCE va fi deblocat în luna iunie, iar plăţile restante vor fi achitate integral în aprilie sau mai, cu bani împrumutaţi de la Trezorerie, a declarat, marţi, la conferinţa Mediafax talks about SMEs, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Economica.net - mar, 26 mart. 2013, 11:57
Programul POS CCE va fi deblocat în iunie. Plăţile, achitate integral în aprilie şi mai

„Plăţile vor continua, au fost alocate sume din Trezorerie. Mă bat ca beneficiarii să fie plătiţi la timp. Plăţile se vor face integral până în aprilie- mai, iar în prima parte din aprilie vom face din nou împrumut din Trezorerie, astfel să avem fondurile necesare până la data deblocării programului. Termenul de deblocare este luna iunie 2013 (…) În iunie vom avea audit de Comisia Europeană, iar până atunci trebuie să convingem forurile europene că am reuşit să reparăm deficienţele semnalate, altfel programul se blochează”, a spus Teodorovici.

El s-a referit şi la cele peste 2.000 de proiecte depuse pentru acest program încă din 2010, dar care nu au fost evaluate.

„Am discutat delegarea Axei 1, către ADR-uri, pentru a descentraliza funcţiile. ADR-urile au început să evalueze proiectele şi până în aprilie-mai vom avem evaluate toate proiectele depuse. Astfel, beneficiarii vor primi un răspuns până în aprilie-mai. Au fost voci care au spus să anulăm apelul pentru acest proiecte, însă am făcut un sondaj şi majoritatea celor care au depus proiecte au spus că le menţin”, a arătat Teodorovici.

Ministrul Fondurilor Europene a menţionat că în acest an România are obligaţia să emită facturi de 6,5 miliarde de euro pentru investiţii din fonduri europene, ceea ce înseamnă o creştere a gradului de absorbţie de la 12% anul trecut la 50%.

„Cei care nu cred în această ţintă sunt total îndreptăţiţi, având în vedere cum au stat lucrurile până acum”, a adăugat Teodorovici.

Până la 15 martie au fost aprobate 9.407 proiecte pe toate cele şapte programe cu finanţare din fonduri europene, beneficiarii primind în total 22,78 miliarde lei de la bugetul de stat şi Comisia Europeană, cu o rată de absorbţie de 12,82%.

Pe programul POS CCE, din totalul alocărilor, de 11,16 miliarde lei pentru perioada 2007-2013, au fost atrase 2,9 miliarde lei pentru un număr de 2.591 de proiecte finanţate, cu o rată de absorbţie de 6,77%. În cadrul acestuia, pe axa 1, dedicată investiţiilor în IMM-uri şi finanţării acestora, au fost semnate 1.422 de contracte la care UE a contribuit cu 2,52 miliarde lei, din 2.016 proiecte aprobate, la care contribuţia UE se ridică la 3,17 miliarde lei. Suma totală alocată acestei axe era de patru miliarde lei.

POS Creşterea Competitivităţii Economice vizează dezvoltarea productivităţii companiilor româneşti pentru reducerea decalajelor faţă de UE şi acoperă domeniile producţie (în special IMM-uri), cercetare/dezvoltare, IT şi comunicaţii, respectiv energie.

Comisia Europeană a sistat programul, anul trecut, după constatarea unor deficienţe.

Te-ar mai putea interesa și
Un fragment de dronă descoperit  de turişti, pe plaja din Olimp. Marţi seară, un fragment de dronă a fost adus de valuri lângă Cazinoul din Constanţa
Un fragment de dronă descoperit de turişti, pe plaja din Olimp. Marţi seară, un fragment de dronă a fost adus de valuri ...
Un fragment de dronă a fost găsit, miercuri dimineaţă, pe plaja din Olimp. Accesul turiştilor în zonă a fost restricţionat. ...
SUA suspendă programările pentru vize în întreaga lume
SUA suspendă programările pentru vize în întreaga lume
SUA - Guvernul Statelor Unite a suspendat marţi programările pentru vize la ambasadele şi consulatele din întreaga lume, ...
Plan de restructurare cu huiduieli la Volkswagen AG. Ce vrea conducerea, ce vor angajații?
Plan de restructurare cu huiduieli la Volkswagen AG. Ce vrea conducerea, ce vor angajații?
Volkswagen AG a început o nouă rundă de discuții cu angajații privind restructurarea grupului, în condițiile în care ...
Ce spune Bolojan despre legea salarizării şi susținerea PSD pentru proiect
Ce spune Bolojan despre legea salarizării şi susținerea PSD pentru proiect
"Cu cât trec orele, cu atât probabilitatea de a avea un astfel de proiect scade, pentru că, aşa cum ştiţi, avem termen ...