Programul unităţilor BRD de 1 Mai şi Paşte

Unităţile BRD nu vor avea program de lucru cu clienţii în zilele de 1, 5 şi 6 mai, cu excepţia celor situate în mari magazine, mall-uri şi în aeroportul Henri Coandă (Visa Tax), dar şi a agenţiilor Bran, Poiana Braşov şi Sinaia, care vor funcţiona potrivit unui program special, informează, luni, banca.
Economica.net - lun, 29 apr. 2013, 09:18
Programul unităţilor BRD de 1 Mai şi Paşte

În ceea ce priveşte serviciile oferite de contact center-ul BRD, pe 1, 5 şi 6 mai vor fi disponibile opţiunile automate de consultare sold/operaţiuni şi serviciile de urgenţă dedicate posesorilor de carduri şi utilizatorilor Multix/BRD@ffice, iar pe 4 mai serviciul Vocalis va fi disponibil cu toate opţiunile între orele 8.00 şi 16.00.

Banca precizează că serviciul Vocalis se află la dispoziţia clienţilor pentru informaţii generale/subscrieri/suport produse şi servicii BRD, precum şi pentru operaţiuni (plăţi facturi/ transferuri intra şi interbancare).

BRD-Groupe Societe Generale este cea de-a doua bancă din România după totalul activelor. BRD face parte din Grupul Societe Generale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. Grupul are 154.000 de angajaţi şi 32 milioane de clienţi în întreaga lume, în trei activităţi-cheie: retail banking în Franţa, retail banking internaţional şi corporate & investment banking.

Te-ar mai putea interesa și
Cât de sănătoase sunt pâinea, lactatele și mezelurile din magazinele românești față de cele din celelalte state UE
Cât de sănătoase sunt pâinea, lactatele și mezelurile din magazinele românești față de cele din celelalte state UE
Conținutul de nutrienți afișat pe etichetele alimentelor ambalate prezintă diferențe majore între țările europene și în cadrul acestora, precum și între categoriile de alimente, arată o......
Se schimbă ROBOR! Impact pentru toți românii cu credite, se poate lua în calcul modelul cursului de schimb – surse
Se schimbă ROBOR! Impact pentru toți românii cu credite, se poate lua în calcul modelul cursului de schimb – surse
După scandalul manipulării ROBOR și cele mai mari amenzi din istoria sa date de Consiliul Concurenței au trecut 30 de ...
“Regele eolienelor” a luat autorizația pentru o nouă baterie, de 56 MW, în Dobrogea. Acolo are și un proiect de centrală electrică pe gaze
“Regele eolienelor” a luat autorizația pentru o nouă baterie, de 56 MW, în Dobrogea. Acolo are și un proiect de centrală ...
Cunoscuta firmă Monsson a primit de la ANRE autorizația de înființare pentru o instalație de stocare de 50 MW care urmează ...
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de viață după ce a bătut palma cu Banca Transilvania
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de ...
Premieră la Groupama, liderul pieței asigurărilor cu peste 1 milion de clienți doar pe RCA. Ultima mișcare a companiei ...