Proiect legislativ PDL: Reducerea cotei unice la 12%, a contribuţiilor sociale pentru angajator

PDL va depune în zilele următoare în Parlament o iniţiativă legislativă privind "măsuri-şoc" de relaxare fiscală, printre care reducerea cotei de impozitare de la 16% la 12%, a contribuţiilor sociale cu 5 puncte procentuale pentru angajatori, a anunţat, miercuri, deputatul PDL Gheorghe Ialomiţianu.
Economica.net - mie, 19 iun. 2013, 11:42
Proiect legislativ PDL: Reducerea cotei unice la 12%, a contribuţiilor sociale pentru angajator

Ialomiţianu, fost ministru al Finanţelor în Guvernul Boc, a precizat, la o conferinţă de presă, că această iniţiativă legislativă va prevedea şi majorarea salariului minim pe economie, de la 800 la 1.000 de lei, scutirea de la plata impozitului a profitului reinvestit în echipamente tehnologice.

„Este un pachet de măsuri fiscale cu impact major asupra mediului de afaceri, pentru reducerea poverii fiscale şi creşterea puterii de cumpărare a populaţiei”, a explicat Ialomiţianu.

El a spus că aceste măsuri şoc de relansare fiscală trebuie introduse urgent, arătând că „terenul este pregătit”, deoarece Guvernul Boc, în perioada 2009-2011, a luat măsuri pentru consolidarea fiscală şi România este stabilă acum din punct de vedere financiar.

„Terenul este pregătit, Guvernul Boc a luat măsuri-şoc pentru consolidarea macroeconomică şi fiscală. România este stabilă din punct de vedere financiar, e momentul să venim să stimulăm economia, să creăm noi locuri de muncă şi trebuie acţiuni urgente”, a spus Ialomiţianu.

El a adăugat că impactul net al aplicării acestui proiect este de 500 de milioane de lei pe an şi că acest măsuri au şi un impact pozitiv imediat, cum ar fi creşterea cu peste 100.000 a locurilor de muncă şi reducerea evaziunii fiscale.

Sursele de finanţare pentru aceste măsuri ar putea fi sumele alocate în buget pentru schema de ajutor de stat, a spus Ialomiţianu, adăugând că aceste ajutoare de stat nu sunt dorite de mediul de afaceri, pentru 2012 fiind prevăzute în buget 900 de milioane de lei din care s-au cheltuit doar 200 de milioane de lei.

„Fac apel la USL să sprijine şi să voteze această iniţiativă legislativă, pentru că este un lucru foarte bun pentru economie şi populaţie”, a mai spus Ialomiţianu, arătând că a discutat cu parlamentari de la PNL şi PSD, care ar fi apreciat că este o lege bună şi necesară, dar trebuie să respecte disciplina de partid.

Te-ar mai putea interesa și
Consumul de energie electrică a coborît aproape de minimul istoric în Duminica Paștilor. Doar centrala nucleară mai funcționează la capacitate, România exportă masiv energie
Consumul de energie electrică a coborît aproape de minimul istoric în Duminica Paștilor. Doar centrala nucleară mai ...
Consumul de energie electrică din rețea a ajuns la un nivel extrem de redus duminică după-amiază, prima zi de Paște și o zi cu mult soare în România. Consumul este foarte aproape de nivelul......
Guvernul de la Taipei critică măsurile Chinei în favoarea insulei şi le denunţă ca practici coercitive
Guvernul de la Taipei critică măsurile Chinei în favoarea insulei şi le denunţă ca practici coercitive
Guvernul de la Taipei a criticat duminică pachetul de măsuri anunţat de China pentru consolidarea legăturilor cu insula ...
Austria activează subvenţiile pentru facturile de energie electrică din industrie fără să mai aştepte măsurile UE
Austria activează subvenţiile pentru facturile de energie electrică din industrie fără să mai aştepte măsurile UE
Guvernul austriac a dat duminică vina pe "birocraţia nesfârşită" a UE pentru întârzierea aprobării unei norme comune ...
Coreea de Sud este aproape de un acord pentru a primi petrol din Kazahstan
Coreea de Sud este aproape de un acord pentru a primi petrol din Kazahstan
Coreea de Sud este aproape de semnarea unui acord care să îi permită să se aprovizioneze cu petrol din Kazahstan, a declarat ...