Proiect PNL: Primarii să fie aleşi în două tururi de scrutin

Economica.net
23 03. 2017
vot_58393495867_94364000

Iniţiativa prevede că: „Este declarat primar candidatul care a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate. Dacă niciunul dintre candidaţi nu a obţinut majoritatea voturilor valabil exprimate, fapt care se consemnează în procesul-verbal încheiat de biroul electoral de circumscripţie, se organizează un al doilea tur de scrutin. Acesta se organizează şi în caz de balotaj între mai mulţi candidaţi la funcţia de primar”.

De asemenea, la al doilea tur de scrutin participă numai candidaţii clasaţi pe primele două locuri, respectiv candidaţii aflaţi în situaţie de balotaj. Al doilea scrutin are loc la două săptămâni de la primul tur, fiind declarat primar candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate.

Liberalii argumentează, în expunerea de motive, că este nevoie ca persoana care îndeplineşte funcţia de primar să se bucure de încrederea întregii comunităţi şi să aibă legitimitate conferită prin votul a cât mai mulţi membri ai comunităţii.

„Alegerea primarului într-un singur tur de scrutin, cu votul majorităţii celor care se prezintă la vot, este o soluţie legislativă total greşită. În această situaţie, persoana aleasă nu va avea legitimitate. Pot exista situaţii, mai ales în condiţiile unei participări scăzute la vot, ca primarul unei localităţi să fie ales cu un număr extrem de mic de voturi”, au mai precizat parlamentarii PNL.