Proiect: Primăria Sectorului 1 vrea să ridice maşinile parcate neregulamentar. Ce tarife de ridicare sunt prevăzute

 Primăria Sectorului 1 vrea să ridice maşinile parcate neregulamentar şi pe cele abandonate, un proiect pe acest subiect fiind pus în dezbatere publică de autoritatea locală, potrivit unui comunicat al instituţiei, transmis, vineri, AGERPRES.
AGERPRES - vin, 02 apr. 2021, 14:26
Proiect: Primăria Sectorului 1 vrea să ridice maşinile parcate neregulamentar. Ce tarife de ridicare sunt prevăzute

Proiectul prevede aprobarea Regulamentului privind ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea vehiculelor staţionate neregulamentar şi a celor abandonate.

Eliberarea vehiculului se va face numai proprietarului/deţinătorului/utilizatorului legal al acestuia şi doar după achitarea tarifelor de ridicare, transport şi depozitare, în baza certificatului de înmatriculare/înregistrare în original sau a oricărui act din care să rezulte dreptul de proprietate sau folosinţă asupra vehiculului/remorcii/rulotei.

Tarifele de ridicare sunt de 200 de lei pentru vehicule cu masa maxim autorizată de până la 5 tone, inclusiv şi 270 de lei pentru vehicule cu masa maxim autorizată de peste 5 tone.

Tarifele de transport se ridică la 150 de lei pentru vehicule cu masa maxim autorizată de până la 5 tone, inclusiv şi 200 de lei pentru vehicule cu masa maxim autorizată de peste 5 tone.

Tariful de depozitare este de 75 de lei în primele 24 de ore şi 25 de lei/pe zi după intervalul de 24 de ore.

Autovehiculele vor fi ridicate de Administraţia Domeniului Public Sector 1 sau un operator contractat care va deţine dotarea necesară pentru practicarea acestei activităţi.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor principale din Regulament, precum şi dispunerea măsurilor de ridicare se va face de către poliţiştii rutieri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti sau Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti ori de către poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 1, care vor avea calitatea de agenţi constatatori.

Ridicarea vehiculului nu se dispune sau dacă a fost dispusă, nu se pune în executare în cazul în care în maşină este vizibilă prezenţa unor persoane.

Vehiculele ridicate vor fi depozitate în spaţii special amenajate în acest scop pe teritoriul Municipiului Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Cristian Seidler (USR): Îl susţinem în continuare pe Siegfried Mureşan în demersul său de a forma un Guvern. Nu este o nominalizare surpriză. Președintele a ales opțiunea logică
Cristian Seidler (USR): Îl susţinem în continuare pe Siegfried Mureşan în demersul său de a forma un Guvern. Nu este ...
Uniunea Salvați România îl susţine în continuare pe Siegfried Mureşan pentru funcţia de prim-ministru şi consideră că nominalizarea acestuia de către şeful statului reprezintă "opţiunea......
Agroserv Măriuța, deținătorul brandului Lăptăria cu Caimac, raportează un profit în scădere cu 66% pentru primele șase luni din 2026
Agroserv Măriuța, deținătorul brandului Lăptăria cu Caimac, raportează un profit în scădere cu 66% pentru primele ...
Agroserv Măriuța, companie românească de agricultură și deținătoarea brandului Lăptăria cu Caimac, raportează ...
Planul uriaș al Wizz Air pentru 2030: Venituri de 10 miliarde de euro și 127 de milioane de pasageri transportați cu o flotă de aeronave neo
Planul uriaș al Wizz Air pentru 2030: Venituri de 10 miliarde de euro și 127 de milioane de pasageri transportați cu o ...
Wizz Air, care are o cotă de piață de 51% pe piața din România, are planuri mari pentru următorii ani. Oficialii companiei ...
Kelemen Hunor anunță că UDMR îl va susține pe Siegfried Mureșan în demersul construirii unei majorități parlamentare. Uniunea nu va accepta însă o majoritate bazată pe voturile AUR
Kelemen Hunor anunță că UDMR îl va susține pe Siegfried Mureșan în demersul construirii unei majorități parlamentare. ...
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a comentat, joi, decizia şefului statului de a-l desemna premier pe Siegfried Mureşan, ...