Proiectul bugetului de stat pe anul 2017, adoptat de Parlament

Economica.net
07 02. 2017
partidele_batut_palma_tva_20_anul_viitor_19_2017_92665000

Proiectul privind bugetul de stat a fost adoptat cu 208 voturi favorabile şi 105 ‘împotrivă’, iar cel al asigurărilor sociale cu 208 ‘pentru’ şi 107 ‘împotrivă’.

Senatorul PNL Florin Cîţu a precizat că parlamentarii liberali au votat împotriva bugetului pe anul 2017.

‘Este un buget care încalcă legea responsabilităţii fiscale, aşa cum spune Consiliul Fiscal, este un buget care nu susţine parteneriatul, nu susţine economia de piaţă, este un buget pentru consum, este un buget care nu mai are bani pentru investiţii, investiţiile sunt finanţate din promisiuni din fonduri europene sau din credite de angajament’, a spus Cîţu.

Înainte de acordarea votului, reprezentanţii PNL şi UDMR au solicitat prezenţa în plen a membrilor Guvernului.

Prim-ministrul Sorin Grindeanu a prezentat, luni, în deschiderea dezbaterilor din plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, proiectul bugetului de stat propus de Guvern.

Bugetul pentru 2017 se va încadra în ţinta de deficit bugetar de sub 3% din PIB, a declarat Grindeanu.

‘Bugetul anual este, cu siguranţă, un moment important pentru România, pentru Guvern şi pentru Parlament, deoarece sunt prioritizate toate proiectele şi toate programele publice pe termen scurt şi mediu. Este poate singurul moment în care semnificaţia cuvintelor din declaraţiile politice este înlocuită cu realismul rece al cifrelor din proiectul legii bugetului de stat şi al asigurărilor sociale. Putem astfel contribui la îmbunătăţirea calităţii vieţii românilor în 2017 fără a pretinde însă că mulţumim pe toată lumea. Proiectul de buget pentru anul 2017 este configurat pe un cadru macroeconomic cu o valoare a PIB de 815,195 miliarde lei şi pe o creştere economică de 5,2%. Deficitul bugetar cash este estimat la 2,96% din PIB, în timp ce deficitul ESA este de 2,98% din PIB cu încadrare în ţinta de deficit bugetar de sub 3% din PIB potrivit Tratatului de Maastricht’, a afirmat Grindeanu, în plenul reunit al Parlamentului.