Proiectul care stabileşte noi reguli privind proprietăţile naţionalizate, pe agenda Guvernului

Economica.net
17 04. 2012
casa_nationalizata_26633300

Guvernul a anunţat, săptămâna trecută, că vrea să limiteze la 15% din valoarea reală a bunului în cazul despăgubirilor care vor fi plătite de stat foştilor proprietari pentru proprietăţile naţionalizate şi să elimine posibilitatea restituirii în natură. De asemenea, plata se va face eşalonat pe o perioadă între 10-12 ani, termenul de depunere a dosarului fiind unul de decădere şi stabilit la maximum 90 zile.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat însă că Uniunea nu va vota în Parlament un proiect de lege al Guvernului privind retrocedările imobilelor dacă acesta nu va prevede restituirea în natură.

El a arătat că nu este de acord cu eliminarea din legislaţie a restituirii în natură a imobilelor acolo unde dosarele sunt complete şi imobilele pot fi restituite.

Surse guvernamentale au declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX că Executivul analizează varianta ca viitorul proiect de lege privind despăgubirile pentru proprietăţile naţionalizate să prevadă restituirea în natură pentru dosarele deja depuse, cu stabilirea unui termen până la care mai pot fi depuse dosare care să fie soluţionate tot cu retrocedări în natură.