Proiectul de buget pentru 2015 va fi prezentat la sfârşitul lunii noiembrie – Vâlcov

Economica.net
04 11. 2014
valcov_04762800

„Noi îl vom prezenta pentru dezbatere (proiectul de buget n.r) la sfârşitul lunii noiembrie. Noi nu vrem să interferăm peste perioada de campanie. (…) Nu este normal ca bugetul pe anul 2015 să fie prezentat de ministrul Bugetului sau ministrul Finanţelor fără ca prim-ministrul care va intra în funcţie de la 22 decembrie sau undeva spre sfârşitul anului să nu îşi dea acordul şi să nu vină cu idei de îmbunătăţire a lui. Asta este singura sincopă sau diferenţă faţă de ceea ce ne impune legislaţia actuală”, a explicat Vâlcov.

Ministrul Bugetului a subliniat că, în cazul în care vor apărea modificări, procentul va fi de 5-10%.

„Modificarea nu va fi radicală, dacă va fi. Va fi un procent de 5-10%, dacă dumnealui (viitorul premier n.r) va considera că anumite taxe vor trebui coborâte. Vom avea o lună de transparenţă şi cred că undeva spre sfârşitul anului, după 25 decembrie, până la 31 decembrie, putem vota”, a spus Darius Vâlcov.

Acesta a precizat că, în 2015, „în sfârşit vom avea un buget nu contabil ci făcut pentru oameni, pentru dezvoltare”.