Proiectul de modificare a Codului Fiscal: Plafonul de scutire la TVA va fi majorat la 65.000 euro

Economica.net
21 05. 2012
lei_bani_44689700_10516800_87413100

Potrivit prevederilor actuale în domeniul TVA, plafonul până la care persoanele impozabile cu sediul activităţii economice în România pot aplica regimul special de scutire pentru întreprinderi mici reglementat la art. 152 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal este de 35.000 euro calculat la cursul de schimb de la data aderării, respectiv 119.000 lei.

Consiliul Uniunii Europene a autorizat România să majoreze plafonul de scutire pentru mici întreprinderi de la 35.000 la 65.000 de euro, la cursul de schimb al BNR valabil la data aderării României la UE, respectiv de la 119.000 lei la 220.000 lei. Măsura vizează implementarea acestei derogări în legislaţia naţională şi introducerea unor prevederi tranzitorii, astfel încât să conducă la reducerea numărului persoanelor înregistrate în scopuri de TVA în vederea îmbunătăţirii administrării fiscale a acestor persoane şi combaterii mai eficiente a evaziunii fiscale.

Pe de altă parte, măsura are ca efect simplificarea obligaţiilor în materie de TVA ale persoanelor impozabile care realizează o cifră de afaceri anuală inferioară plafonului de 220.000 lei, având în vedere că acestea nu mai au obligaţia depunerii de deconturi de TVA.