Proiectul grupului nou pe cărbune făcut cu chinezii la Rovinari se amână din nou înainte se înceapă

Acţionarii Complexului Energetic Oltenia, societate de stat, au respins mandatul de negociere pentru demararea grupului nou pe cărbune de la Rovinari, care ar fi urmat să se construiască în partemeriat public-privat cu o companie chineză.
Mihai Nicuţ - lun, 29 iul. 2019, 05:49
Proiectul grupului nou pe cărbune făcut cu chinezii la Rovinari se amână din nou înainte se înceapă

„Nu aprobă acordarea mandatului de negociere Comisiei numite pentru negocierea clauzelor Contractului de Furnizare Cărbune pentru noul grup energetic de 600 MW ce urmează a fi încheiat între Societatea de Implementare şi Societatea Complexul Energetic Oltenia SA, având în vedere că acest subiect, în conformitate cu prevederile Anexei 2 la Actul Constitutiv actualizat al Societăţii-limitele de competenţă ale Directoratului, Consiliului de Supraveghere şi Adunării Generale a Acţionarilor, vizând contractele şi operaţiunile la nivelul Societăţii, nr. crt 4- Contracte de vânzare a lignitului-nu este în competenţa de aprobare a Adunării Generale a Acţionarilor”.

Aceasta este decizia Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor CE Oltenia, companie controlată de stat prin Ministerul Energie, din 22 iulie, în condiţiile în care acţionarii urmau să aprobe în acea şedinţă mandatul pentru primele negocieri cu investitorul chinez cu care ar urma să se contruiască un grup nou la termocentrala Rovinari.

AGEA ar mai fi trebuit să ia în discuţie şi „Nota de informare privind negocierea clauzelor Contractului de Superficie, Uz şi Servitute pentru noul grup energetic de 600 MW ce urmează a fi încheiat între Societatea de Implementare şi Societatea Complexul Energetic Oltenia SA”, potrivit convocatorului.

Aşadar, se poate concluziona că a apărut o nouă amânare a proiectului noului grup pe cărbune de la Rovinari, care urmează să fie realizat în parteneriat cu China Huadian Group, o investiţie de circa un milliard de euro,
Grupul nou pe carbune este una dintre investiţiile prioritare care apar în Strategia Energetică Naţională.

Citeşte şi:

Electricitatea se va scumpi rapid în România, centralele noastre se închid, vom deveni importator net din Ungaria – ICIS

Primele negocieri au început în anul 2012, discuţiile au fost întrerupte în 2016 şi au fost reluate la finalul anului trecut.

Comisia Europeană a cerut recent României să revizuiască planul integrat de energie şi mediu trimis în prima sa formă Bruxelles-ului, în sensul creşterii de la 27,9% la 34% a ţintei ponderii regenerabilelor în consumul de energie al ţării, la orizontul anului 2030.

„Întreg sectorul energetic trece prin şocuri uriaşe, iar noi, România, suntem supuşi la unul dintre cele mai mari, să zicem, teste de stres, în sensul că decizia de acum două zile a Uniunii Europene de a ridica procentul la 34% energie regenerabilă din totalul energiei înseamnă că vom pune între paranteze cu o viteză uriaşă cărbunele”, a declarat, după recomandarea Comisiei, Iulian Iancu, parlamentar PSD, şeful Comisiei de Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, pe unde trec toate propunerile de lege referitoare la sectorul energetic.

Recent, Ministerul Energiei a cerut oferte pentru un studiu „de evaluare a potențialului tehnico-economic al resurselor regenerabile în România, în vederea actualizării și îndeplinirii țintelor de energie din surse regenerabile în 2030, în condiții de eficiență tehnico-economică”, ceea ce arată că Executivul își pune problema majorării a acelei ţinte.
Ministrul Energiei, Anton Anton, organizează azi o conferinţă de presă, prima la sediul Ministerului de când deţine acest post (ianuarie 2018) în care va prezenta „principalele proiecte realizate şi aflate în derulare la nivelul instituţiei”.

Te-ar mai putea interesa și
A început demolarea unui liceu celebru din București. Ce apare în loc
A început demolarea unui liceu celebru din București. Ce apare în loc
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, anunță vineri că a început demolarea liceului PTTR. În locul lui, va fi construit cel mai mare campus școlar din țară, potrivit lui Ciucu....
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Lucrări non-stop în munți, la tunelul Robești. Urmează autorizația pentru tunelul Boița 1
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Lucrări non-stop în munți, la tunelul Robești. Urmează autorizația pentru tunelul ...
Asocierea de constructori turci (Mapa - Cengiz) avansează pe una din cele mai dificile secțiuni din A1, Boița – Cornetu, ...
RECORD. Clujenii de la Nova Power and Gas au instalat cea mai mare baterie de stocare a energiei din România, de 400 MWh, și au dublat dintr-o dată capacitatea țării
RECORD. Clujenii de la Nova Power and Gas au instalat cea mai mare baterie de stocare a energiei din România, de 400 MWh, ...
Capacitatea de stocare a energiei electrice în baterii se apropie de pragul de 900 MWh, aferentă unei puteri a instalațiilor ...
Poșta Română a introdus în flota sa de mașini 80 de autoutilitare Renault livrate în leasing financiar
Poșta Română a introdus în flota sa de mașini 80 de autoutilitare Renault livrate în leasing financiar
Un număr de 80 de autoutilitare marca Renault au fost livrate în leasing financiar pe patru ani către Compania Naţională ...