Proiectul legii offshore a fost depus la Parlament – UPDATE

Liderii coaliţiei de guvernare au depus vineri, la Parlament, proiectul legii offshore. Parlamentarii USR vor depune, în cadrul dezbaterilor la proiectul legii offshore, un amendament pentru ca banii obţinuţi de statul român prin exploatarea gazelor din Marea Neagră să ajungă în pensii prin Pilonul 2, a anunţat, vineri, deputatul Cristina Prună.
AGERPRES - vin, 15 apr. 2022, 12:10
Proiectul legii offshore a fost depus la Parlament - UPDATE

„Am depus azi în Parlament, ca lideri ai coaliţiei, legea offshore. Acest proiect deblochează investiţiile din Marea Neagră şi reduce dependenţa de gazul rusesc, oferind României şansa de a deveni lider regional, iar românilor acces la gaze mai ieftine”, a scris preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, pe Facebook, scrie Agerpres.

Acesta susţine că legea offshore reduce dependenţa de gazul rusesc.

„Iată că acum, în sfârşit, această lege, care este o prioritate a coaliţiei, este depusă în Parlament, şi avem o majoritate care înţelege importanţa acestor investiţii, legea urmând să fie adoptată cât mai repede. Proiectul asigură independenţa energetică a României şi reduce dependenţa de gazul rusesc, prin stimularea investiţiilor în extracţia de gaze naturale. Legea depusă stabileşte un regim fiscal competitiv în aşa fel încât împărţirea veniturilor să se facă într-un procent aproximativ de 60 % (statul român) – 40% (investitorul)”, a precizat Ciolacu.

El a punctat, de asemenea, că legea „asigură stabilitatea şi predictibilitatea legislativă pentru investitori în offshore în Marea Neagră, precum şi în onshore de mare adâncime, exploatări pe uscat, de mare adâncime”, scrie Agerpres.

Potrivit lui Marcel Ciolacu, primele gaze din Marea Neagră vor fi extrase în a doua parte a anului.

„Primele gaze din Marea Neagră vor ieşi în a doua partea a acestui an şi aici vorbim de o producţie de circa 1 miliard de metri cubi anual – Investitorii de la Black Sea Oil and Gas sunt în fază avansată a lucrărilor, având deja procesul verbal de recepţie la finalizarea lucrărilor”, a adăugat liderul PSD.

Ciolacu a menţionat că legea stabileşte acelaşi cadru fiscal pentru investiţii offshore şi onshore de adâncime, urgentând astfel investiţiile onshore de la Caragele, judeţul Buzău, cel mai mare zăcământ de gaze descoperit în ultimii 30 de ani în România.

„La zăcământul Caragele estimăm începerea exploatării la începutul anului 2024. La perimetrul Neptun Deep vor începe lucrările anul viitor şi primele gaze naturale vor veni cel mai devreme la sfârşitul anului 2026 – începutul anului 2027. Ce va obţine România de pe urma acestei legi? Independenţă şi securitate energetică! România va avea surplus de gaze naturale, practic dublându-şi producţia cu mult peste necesarul actual de consum intern, dar şi timp suficient să se pregătească pentru a dezvolta industrii care să consume gazul în ţară. De asemenea, ţara noastră va deveni un furnizor de securitate energetică regională. Este evident că atunci când oferta de gaze va fi mai mare decât cererea de pe piaţa internă, oferta va scădea, iar românii vor beneficia de preţuri mai mici”, a mai susţinut Marcel Ciolacu.

Ce spune ministrul Energiei

Ministrul Energiei, a spus, într-un mesaj publicat pe pagina sa fe facebook că primele gazenoi  din Marea Neagră vot ieși în acest an, iar legea va stabili același cadru fiscal și pentru dezvoltarea zăcămintelor de adâncime onshore, făcând referire la perimetrul Romgaz de la Caragele.

Iată ce a scris Virgil Popescu:

Gaze românești pentru români! Noua lege offshore a fost depusă astăzi la Parlament. Este foarte important că am reușit să avem susținerea unei majorități pentru o lege atât de importantă, care va fi adoptată în procedură de urgență.

Legea offshore a fost și este o prioritate pentru mine și colegii din PNL. În primul rând, prin modificările pe care le aducem la legea 256, aprobată în 2018, deblocăm investițiile și, astfel, asigurăm independența energetică a României și reducem dependența de gazul rusesc.

Stabilim un regim fiscal competitiv în așa fel încât împărțirea veniturilor să se facă într-un procent aproximativ de 60 % (statul român) – 40% (investitorul)

Un alt aspect extrem de important este următorul: legea asigură stabilitatea și predictibilitate legislativă pentru investitori în offshore în Marea Neagră, precum și în onshore de mare adâncime(exploatări pe uscat, de mare adâncime)!

Primele gaze din Marea Neagră vor ieși în a doua partea a acestui an și aici vorbim de o producție de circa 1 miliard de metri cubi anual – Investitorii de la Black Sea Oil and Gas sunt în fază avansată a lucrărilor, având deja procesul verbal de recepție la finalizarea lucrărilor.

Mai mult chiar, legea stabilește același cadru fiscal pentru investiții offshore și onshore de adâncime, practic urgentând investițiile onshore de la Caragele, județul Buzău, cel mai mare zăcământ de gaze descoperit în ultimii 30 de ani în România. Estimăm că lucrările vor începe aici la începutul anului 2024. La perimetrul Neptun Deep vor începe lucrările anul viitoare și primele gaze naturale vor veni cel mai devreme la sfârșitul anului 2026 – începutul anului 2027. Da, așa cum am spus românii vor avea gaz românesc în case. Și nu numai! România va avea surplus de gaze naturale, practic dublându-și producția cu mult peste necesarul actual de consum intern. Și un alt aspect foarte important:  țara noastră va deveni un furnizor de securitate energetică regională!

USR anunţă că va amenda legea offshore – banii din exploatarea gazelor să ajungă în pensii prin Pilonul 2

Parlamentarii USR vor depune, în cadrul dezbaterilor la proiectul legii offshore, un amendament pentru ca banii obţinuţi de statul român prin exploatarea gazelor din Marea Neagră să ajungă în pensii prin Pilonul 2, a anunţat, vineri, deputatul Cristina Prună, scrie Agerpres.

„După ani la rând de ‘săptămâna viitoare’, vechile partide politice, adunate în Coaliţia sărăciei sub patronajul preşedintelui Klaus Iohannis, au depus, în sfârşit, proiectul noii legi offshore. (…) În primul rând, trebuie spus foarte clar: 60% din 0 tot 0 rămâne. Deci, discuţia despre procentele obţinute de stat sau de investitori este prematură atât timp cât nu ştim dacă au existat consultări între cei care au venit cu aceste modificări şi companiile care trebuie să vină cu banii pentru investiţie. Sigur că este important câţi bani revin statului, iar pentru a determina corect acest lucru Ministerul Finanţelor şi Ministerul Energiei trebuie să vină cu scenariile pe care s-au bazat pentru ca liderii coaliţiei să vehiculeze aceste cifre. Impozitarea se face în funcţie de preţurile practicate la vânzarea gazelor. Astăzi, avem un nivel al preţurilor care poate evolua până peste patru ani când va începe exploatarea”, a explicat Cristina Prună, vicepreşedinte al Comisiei de industrii din Camera Deputaţilor, potrivit unui comunicat de presă.

Ea a subliniat că sunt importante şi prognozele în ceea ce priveşte evoluţia producţiei, la începutul exploatării, pe vârf şi în perioada de declin, iar Guvernul trebuie să prezinte aceste aspecte în Parlament.

Potrivit deputatului USR, la fel de important precum scenariile luate în calcul şi discuţiile cu investitorii, dacă nu chiar mai important, este modul în care statul român intenţionează să folosească banii pe care îi va obţine din redevenţe şi impozite.

„Conform proiectului de lege depus, aceşti bani se vor duce cu prioritate în reţelele de distribuţie de gaz şi către orice altceva prin decizie a Guvernului. Or, gazul din Marea Neagră este şi el finit. Peste 15 – 20 de ani se va epuiza şi el. Dacă astăzi extindem reţelele de gaz natural către populaţie pe care mai târziu le vom alimenta cu gaz rusesc, pentru că nu va exista altul în regiune, politicienii de astăzi nu fac altceva decât să aducă un deserviciu securităţii naţionale pe termen lung. Trebuie să pregătim de pe acum tranziţia energetică către surse alternative de energie curată, iar banii de pe urma exploatărilor de gaze offshore sunt oportunitatea realizării acestei tranziţii”, a menţionat Prună.

Potrivit USR, valorificarea superioară a gazului în România este soluţia corectă, iar parlamentarii partidului vor depune un amendament prin care banii obţinuţi din exploatarea gazelor din Marea Neagră să ajungă în pensii, respectiv în Pilonul 2. De acolo, a indicat USR, fondurile de pensii vor investi cu prioritate în industria energetică şi industria chimică, pentru ca fermierii români să aibă acces la îngrăşăminte la un preţ corect.

„Mai mult, Pactul Verde European ne oferă coordonatele în ceea ce priveşte investiţiile în energie: investiţii în eficienţă energetică, în surse de energie regenerabilă, electrificare sau în producţia de hidrogen. Nu putem să îngropăm banii în pământ în reţele de distribuţie prin care să nu treacă gaz. Sau, şi mai rău, în aşa zise investiţii precum PNDL sau studii de fezabilitate pentru proiecte pe hârtie. Aşteptăm ca dezbaterile în Parlament să se facă în mod transparent şi corect cu toţi actorii la masă, inclusiv Guvernul, investitorii şi orice alte autorităţi relevante”, a transmis Cristina Prună.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Globalworth a contractat o finanțare de 85 de milioane de euro de la IFC
Globalworth a contractat o finanțare de 85 de milioane de euro de la IFC
Globalworth, cel mai mare proprietar de birouri din România, anunță că a contractat o finanțare de 85 de milioane de euro pentru proiectele verzi în România, de la IFC, divizia de investiții......
Industria de automotive reprezintă aproximativ 28% din PIB-ul României – Ministrul Economiei
Industria de automotive reprezintă aproximativ 28% din PIB-ul României – Ministrul Economiei
Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a declarat marţi, la Craiova, la evenimentul prilejuit de preluarea oficială a fabricii ...
Care au fost ocupaţiile ce au înregistrat cea mai mare creştere în Uniunea Europeană. Fiecare a patra persoană aflată în şomaj în UE şi-a găsit un loc de muncă în T1 – date Eurostat
Care au fost ocupaţiile ce au înregistrat cea mai mare creştere în Uniunea Europeană. Fiecare a patra persoană aflată ...
Ocupaţia ISCO (conform ISCO - clasificarea internaţională standard a ocupaţiilor) care a înregistrat între primul trimestru ...
Guven Ozyurt (Ford Otosan): Investiția de 490 mil. euro în uzina de la Craiova este o dovadă a încrederii noastre în operațiunile de aici
Guven Ozyurt (Ford Otosan): Investiția de 490 mil. euro în uzina de la Craiova este o dovadă a încrederii noastre în ...
Astăzi a avut loc la Craiova ceremonia de predare a uzinei de automobile companiei Ford Otosan, cea care va produce în ...