Proiectul lui Tăriceanu privind intrarea în insolvenţă a TVR, adoptat tacit în Camera Deputaţilor

Camera Deputatilor a adoptat tacit proiectul de lege iniţiat de Călin Popescu Tăriceanu care permite intrarea TVR în insolvenţă, camera decizională fiind Senatul, care urmează să dezbată acest proiect de lege
Economica.net - lun, 13 iun. 2016, 12:19
Proiectul lui Tăriceanu privind intrarea în insolvenţă a TVR, adoptat tacit în Camera Deputaţilor

Potrivit siteului Camerei Deputaţilor, termenul de adoptare tacită a acestui proiect era de 23 mai, fiind depus la Biroul Permanent pe 21 martie.

Iniţiativa prevede adăugarea a cinci alineate la articolul 27 din Legea 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea SRR şi SRTV, care vizează deschiderea procedurii de insolvenţă.

Potrivit proiectului, Consiliul de administraţie decide intrarea în procedura insolvenţei cu votul majorităţii membrilor săi şi formulează cererea de deschidere a acesteia. Cererea de deschidere a procedurii insolvenţei, semnată de preşedinte-director general, va fi însoţită de următoarele documente: ultima situaţie financiară anuală şi balanţa de verificare pentru luna precedentă datei înregistrarii cererii de deschidere a procedurii, lista completă a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile şi băncile prin care debitorul îşi rulează fondurile – pentru bunurile grevate se vor menţiona datele din registrele de publicitate, lista numelor şi adreselor creditorilor, oricum ar fi creanţele acestora: certe sau sub condiţie, lichide ori nelichide, scandente sau nescadente, contestate ori necontestate, arătându-se suma, cauza şi drepturile de preferinţă, lista cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 6 luni anterioare înregistrării cererii introductive, contul de profit şi pierdere pe anul anterior depunerii cererii, o declaraţie prin care debitorul îşi arată intenţia de reorganizare, conform unui plan prin restructurarea activităţii care nu va putea să se refere la închiderea sau desfiinţarea studiourilor teritoriale şi a emisiunilor dedicate minorităţilor naţionale, o descriere sumară a modalităţilor pe care le are în vedere pentru reorganizarea activităţii şi dovada notificării organului fiscal competent.

Potrivit proiectului, Consiliul de administraţie îl desemnează pe preşedinte-director general ca administrator special.

După declanşarea procedurii insolvenţei, Consiliul de Administraţie are atribuţii privitoare la strategia şi structura programelor şi supraveghează respectarea modului în care societatea îşi îndeplineşte obligaţiile asumate în schema de programe şi în licenţa de emisie eliberată de CNA.

„Prin derogare de la prevederile Legii 84/2014, cu modificările ulterioare, SRR si SRTv nu pot face obiectul falimentului”, se mai arată în iniţiativa legislativă iniţiată de Călin Popescu Tăriceanu.

Te-ar mai putea interesa și
MAE, Atenţionare de călătorie: Italia – Cod portocaliu şi galben de incendii de vegetaţie pentru regiunile Sardegna şi Sicilia
MAE, Atenţionare de călătorie: Italia – Cod portocaliu şi galben de incendii de vegetaţie pentru regiunile Sardegna ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că, începând cu data......
Grindeanu: Mâine la Cotroceni se va vedea cine vrea să găsească o soluţie raţională
Grindeanu: Mâine la Cotroceni se va vedea cine vrea să găsească o soluţie raţională
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, susţine că la consultările de luni de la Palatul Cotroceni se va vedea "clar" cine ...
Qatarul „îşi rezervă dreptul deplin de a răspunde” la atacurile Iranului
Qatarul „îşi rezervă dreptul deplin de a răspunde” la atacurile Iranului
Guvernul din Qatar - ţară care alături de Pakistan joacă rolul de mediator între Washington şi Teheran - a condamnat ...
R.Moldova:Vasile Tofan, de la investiţii şi antreprenoriat la candidat pentru funcţia de prim-ministru
R.Moldova:Vasile Tofan, de la investiţii şi antreprenoriat la candidat pentru funcţia de prim-ministru
Vasile Tofan, candidatul desemnat la funcţia de prim-ministru al Republicii Moldova, are peste 20 de ani de experienţă ...