Proiectul privind controlul comercializării pâinii, discutat în şedinţa Consiliului ANSVSA

Proiectul de act normativ privind controlul comercializării pâinii, al produselor de panificaţie şi al produselor de patiserie a fost dezbătut în prima şedinţa a unui Grup de lucru constituit în cadrul Consiliului consultativ al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), din 12 august.
Economica.net - mie, 14 aug. 2013, 13:03
Proiectul privind controlul comercializării pâinii, discutat în şedinţa Consiliului ANSVSA

Potrivit unui comunicat al ANSVSA, remis miercuri AGERPRES, proiectul de act normativ a fost elaborat de Patronatul Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase – ROMPAN, fiind şi cel care a solicitat această reuniune.

ANSVSA precizează că printre motivaţiile întocmirii unui nou act legislativ se află reglementarea normelor legate de sancţionarea celor ce nu respectă legea privind pâinea pentru a avea o forţă legislativă mai mare, dar şi pentru uniformizarea cerinţelor de vânzare a pâinii în România cu celelalte state ale UE, în spaţii special amenajate şi datorită introducerii TVA de 9 la sută pentru pâine, începând cu 1 septembrie 2013.

Contra-argumentele aduse în dezbatere s-au referit la solicitarea Uniunii Europene ca fiecare instituţie să reglementeze domeniul de activitate, iar prin proiectul de act normativ se prevăd suprapuneri în efectuarea controalelor.

„În esenţă, se doreşte lupta împotriva evaziunii fiscale, dar nu prin dublare de control şi supra-reglementare”, precizează ANSVSA.

Reprezentantul Consiliul Concurenţei a opinat că un punct de vedere referitor la respectivul actul normativ va fi exprimat prin avizul instituţiei, în plenul Consiliului Concurentei şi va urmări să nu fie restricţionată concurenţa.

Reprezentanţii ANSVSA au subliniat că, în cazul în care se doreşte promovarea unui astfel de act normativ, trebuie creat „un cadru legislativ temeinic fundamentat, pentru elaborarea unei Hotărâri de Guvern privind comercializarea pâinii, prin care să fie evitate suprareglementarea şi supracontrolul”.

La şedinţă organizată de ANSVSA au participat şi reprezentanţi ai Asociaţiei Naţionale a Industriilor de Morărit şi Panificaţie din România, ai Federaţiei Patronale Române din Industria Alimentară, precum şi cei ai Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor din România.

Te-ar mai putea interesa și
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai Motor își propune să lanseze sau să actualizeze peste 100 de modele la nivel global până în 2030 și să-și majoreze capacitatea de producție cu 1,27 milioane de vehicule. Planul......
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului, Massoud Pezeshkian, a afirmat astăzi că Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu noua lor presiune ...
Programul NOD Academy, dezvoltat de Network One Distribution, ajunge la peste 3.400 de participanți anual și peste 100 de evenimente în 25 de orașe din țară
Programul NOD Academy, dezvoltat de Network One Distribution, ajunge la peste 3.400 de participanți anual și peste 100 ...
Primul program de business partnership din industria distribuției electro-IT din România dezvoltat de Network One Distribution ...
Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaţionale
Netanyahu promite mai multe colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii internaţionale
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a promis că va continua construirea de colonii în Cisiordania, în ciuda presiunii ...