Proiectul privind cooperarea dintre Guvern şi Parlament în afaceri europene, adoptat de Senat

Plenul Senatului a adoptat, luni, proiectul de lege privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene, care stabileşte faptul că România este reprezentată la reuniunile Consiliului European fie de primul-ministru, fie de preşedinte, în funcţie de caz. În favoarea acestui proiect de lege s-au exprimat 72 de senatori, 17 au votat împotrivă, în timp ce trei senatori s-au abţinut de la vot.
Economica.net - lun, 25 iun. 2012, 20:16
Proiectul privind cooperarea dintre Guvern şi Parlament în afaceri europene, adoptat de Senat

Senatorii au aprobat, de asemenea, şi raportul de admitere cu amendamente formulat de membrii Comisiei pentru administraţie publică şi cei ai Comisiei pentru afaceri europene.

Principala prevedere a acestui act normativ este cea prin care se stabileşte, în funcţie de caz, dacă delegaţia României la reuniunile Consiliului European va fi condusă de primul-ministru sau de preşedintele ţării.

Conducătorul delegaţiei României va trebui stabilit, prin acordul primului-ministru şi al preşedintelui, în situaţia în care cei doi nu vor putea ajunge la un consens, atunci Parlamentul va decide acest aspect, într-o şedinţă de plen comun.
”Conducătorul delegaţiei României la reuniunile Consiliului European este preşedintele României sau primul-ministru al Guvernului României. Stabilirea conducătorului delegaţiei României la reuniunile Consiliului European se face prin accord între Guvernul României şi Instituţia Prezidenţială, cu cel puţin 20 de zile lucrătoare înainte de data reuniunii. În situaţia în care acordul prevăzut la alin. (2) nu se realizează în termen, Parlamentul, în şedinţa comună a celor două Camere, desemnează conducătorul delegaţiei României la respectiva reuniune a Consiliului European”, precizează articolul 19 din legea amintită.

De asemenea, Parlamentul este cel care stabileşte mandatul de negociere al României la reuniunile internaţionale, conducătorul delegaţiei ţării noastre trebuind să prezinte, în faţa plenului reunit al Parlamentului, mandatul.
”Guvernul transmite Parlamentului în minim 7 zile, înainte de data reuniunii Consiliului, propunerea de mandat de negociere. În termen de până la 10 zile lucrătoare înainte de data reuniunii Consiliului European, primul-ministru sau, atunci când conducătorul delegaţiei este preşedintele României, ministrul desemnat care face parte din delegaţie prezintă în plenul Parlamentului proiectul de negociere al României. Parlamentul adoptă, prin hotărâre, mandatul de negociere al României. În cazul în care conducătorul delegaţiei României, în timpul negocierilor, adoptă altă opinie decât cea primită prin mandat, Guvernul va motiva, în scris, Parlamentului respectiva poziţie”, precizează articolul 20, în forma amendată de senatorii din cele două comisii.

Totodată, Guvernul motivează în scris, în cel mai scurt timp, susţinerea altei poziţii decât cea exprimată în opinia Parlamentului sau a celor două Camere, dacă va fi cazul.

O altă modificare importantă adusă legii prevede faptul că Parlamentul va fi informat de către Guvern în legătură cu nominalizarea persoanelor în vederea ocupării funcţiilor în cadrul instituţiilor Uniunii, iar persoana care este propusă pentru funcţia de membru al Comisiei Europene va fi audiată în comisiile reunite de specialitate din Parlament, care vor da un aviz consultativ.

Membrii celor două Comisii senatoriale reunite au modificat, prin amendament, şi articolul 16, astfel încât pentru fiecare proiect de act legislativ aflat în curs de negociere la nivelul instituţiilor UE, Guvernul va trebui să transmită celor două Camere, în cel mult 10 zile lucrătoare de la data notificării de către acestea a lansării procedurii de examinare parlamentară, o fişă explicativă.

Pentru proiectele de acte fără caracter legislativ, aflate în curs de adoptare la nivelul UE, Guvernul transmite Parlamentului, în cel mult 15 zile lucrătoare de la data notificării de către aceasta a lansării procedurii de analiză, o informare generală.

Parlamentul sau cele două Camere ale sale finalizează examinarea parlamentară şi transmit Guvernului opinia sau avizul motivat, înainte cu cel puţin trei zile lucrătoare de la data stabilită de Guvern pentru definitivarea poziţiei naţionale de negociere în Consiliu, Guvernul având posibilitatea de a solicita urgentarea prezentării opiniei Parlamentului. În situaţia în care termenele nu sunt respectate, Guvernul va decide în absenţa opiniei Parlamentului sau a celor două Camere ale sale.
”În cazul în care mandatul susţinut de Guvern în Consiliu diferă substanţial de opinia Parlamentului sau a celor două Camere ale sale, reprezentanţii Guvernului prezintă motivele care fundamentează această situaţie”, mai precizează un alt amendament adoptat în comisii.

Senatorii din cele două comisii au mai amendat şi articolul 18 în sensul că avizele Parlamentului sau ale celor două Camere în cazul documentelor de strategie, programare sau consultare ale UE au caracter consultativ pentru Guvern.
”Pe durata derulării analizei, la solicitarea oricăreia dintre cele două Camere, reprezentanţii Guvernului pentru domeniile lor de competenţă se prezintă la comisiile pentru afaceri europene ale Parlamentului sau la comisiile de specialitate pentru a informa asupra aspectelor relevante pentru România, din cadrul documentului şi asupra elementelor preliminare de poziţie ale Guvernului”, mai precizează acelaşi articol de lege.

Senatul este Cameră decizională în cazul acestui proiect de lege. Camera Deputaţilor l-a adoptat tacit.

Te-ar mai putea interesa și
E oficial. Plafonarea tarifelor RCA, prelungită până la 30 iunie
E oficial. Plafonarea tarifelor RCA, prelungită până la 30 iunie
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că Guvernul prelungeşte cu încă trei luni, până la 30 iunie, plafonarea tarifelor poliţelor RCA. Executivul a aprobat actul normativ promovat de......
Tranzacție de 5 mil. euro între Eldrive și MOON Power pe piața stațiilor de încărcare pentru mașini electrice
Tranzacție de 5 mil. euro între Eldrive și MOON Power pe piața stațiilor de încărcare pentru mașini electrice
Operatorul de stații de încărcare pentru mașini electrice Eldrive România a comandat peste 300 de stații MOON Power ...
Kaufland lansează aplicația pentru încărcarea mașinilor electrice la cele 150 de stații din parcările magazinelor
Kaufland lansează aplicația pentru încărcarea mașinilor electrice la cele 150 de stații din parcările magazinelor
Kaufland România lansează E-Mobility, proiectul prin care posesorii Kaufland Card cu mașini electrice au posibilitatea ...
Nicușor Dan: S-a reactivat suspendarea PUZ-urilor sectoarelor 2 și 4
Nicușor Dan: S-a reactivat suspendarea PUZ-urilor sectoarelor 2 și 4
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a anunțat într-o conferință de presă că PUZ-urile sectoarelor 2 și 4 ...