Proiectul privind înfiinţarea Autorităţii Vamale Române, adoptat – Camera Deputaţilor, for decizional

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 237 de voturi "pentru", 50 "împotrivă" şi două abţineri, proiectul de lege pentru înfiinţarea Autorităţii Vamale Române. Proiectul de lege a fost iniţiat de fostul ministru al Finanţelor şi fost senator PSD Eugen Teodorovici.
AGERPRES - mie, 13 oct. 2021, 13:02
Proiectul privind înfiinţarea Autorităţii Vamale Române, adoptat - Camera Deputaţilor, for decizional

„Se înfiinţează Autoritatea Vamală Română, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale în domeniul vamal, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Finanţelor şi finanţată de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanţelor, ca efect al reorganizării prin divizare parţială a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF). Pentru creanţele fiscale aflate în administrarea sa potrivit legii, Autoritatea Vamală Română îndeplineşte competenţele de organ fiscal central în conformitate cu prevederile Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Autoritatea are sediul central în Bucureşti, str. Alexandru Ivasiuc nr.34-40, Sector 6. Sediul se poate modifica prin hotărâre a Guvernului”, prevede proiectul.

Autoritatea va prelua de la ANAF şi unităţile subordonate acesteia, activitatea, posturile şi personalul structurilor vamale, respectiv Direcţia Generală a Vămilor din cadrul aparatului propriu al agenţiei, direcţiile regionale vamale şi birourile vamale de interior şi de frontieră din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice, scrie Agerpres.

Autoritatea vamală va fi condusă de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, numit şi eliberat din funcţie prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului Finanţelor publice, ajutat de un vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat numit şi eliberat din funcţie tot prin decizie a premierului, la propunerea ministrului Finanţelor publice.

Preşedintele va avea calitatea de ordonator terţiar de credite şi poate delega această calitate în condiţiile stabilite de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, reprezintă instituţia în relaţia cu terţii şi emite ordine şi instrucţiuni, în condiţiile legii.

Autoritatea are un secretar general, înalt funcţionar public, numit în condiţiile legii.

Activitatea la nivel teritorial se exercită prin intermediul direcţiilor regionale vamale, structuri fără personalitate juridică ce funcţionează în cadrul Autorităţii Vamale.

Autoritatea elaborează reglementările vamale care sunt în competenţa României în calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene, asigură administrarea impozitelor, taxelor şi altor venituri bugetare date prin lege în competenţa sa, aplică politica şi legislaţia vamală, respectiv, fiscală în domeniul supravegherii produselor accizabile, exercită atribuţiile de autoritate vamală şi controlul operativ şi inopinat privind prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte care au ca efect frauda vamală şi fiscală, precum şi a altor fapte date prin lege în competenţa sa.

Preluarea personalului Direcţiei Generale a Vămilor din cadrul ANAF, precum şi a personalului din structurile vamale din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice se face în limita numărului de posturi aprobat, în condiţiile legii. Încadrarea personalului în numărul de posturi aprobat şi pe funcţiile publice de stat, generale sau specifice, respectiv funcţiile contractuale aferente autorităţii şi structurilor teritoriale ale acesteia se realizează în termen de minimum 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului, cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de funcţii.

Personalul preluat de la ANAF şi de la unităţile subordonate şi în structurile teritoriale ale acesteia îşi păstrează toate drepturile, inclusiv cele salariale.

Camera Deputaţilor este for legislativ decizional pentru acest proiect.

Te-ar mai putea interesa și
Profitul Gazprom Neft a scăzut cu 3,5% în trimestrul I din 2026
Profitul Gazprom Neft a scăzut cu 3,5% în trimestrul I din 2026
Gazprom Neft, divizia petrolieră a gigantului energetic rus Gazprom, a anunţat vineri că profitul său net a scăzut în ritm anual cu 3,5% în primul trimestru din 2026, la 95,8 miliarde de ruble......
ROCA Industry raportează că a fost pe profit în primele trei luni din 2026, în contextul unei cifre de afaceri de 168 de milioane de lei
ROCA Industry raportează că a fost pe profit în primele trei luni din 2026, în contextul unei cifre de afaceri de 168 ...
ROCA Industry, primul holding industrial din România specializat în materiale de construcții, a raportat, în primele ...
Alexandru Nazare: Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligaţia să acţioneze. Competitivitatea trebuie construită pe reguli egale
Alexandru Nazare: Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligaţia să acţioneze. ...
Zona preţurilor de transfer trebuie tratată serios, deoarece cazurile în care costurile intra-grup, redevenţele, serviciile ...
Bittnet anunță că pierderea operațională a grupului s-a redus cu aproape 60% după primele trei luni din an
Bittnet anunță că pierderea operațională a grupului s-a redus cu aproape 60% după primele trei luni din an
Bittnet Group a încheiat primul trimestru din 2026 cu venituri consolidate de 53,2 milioane de lei, în creștere cu 15% ...