Promoţie: Cum te duci la mare cu Intercity şi plăteşti mai puţin

Dacă nu aveţi nimic în plan pentru acest sfârşit de săptămână sau dacă nu aţi plecat încă în concediu la mare, până pe 15 septembrie beneficiaţi de reduceri speciale la călătoriile cu trenul.
Andrada Ghira - vin, 17 aug. 2012, 21:09
Promoţie: Cum te duci la mare cu Intercity şi plăteşti mai puţin

CFR Călători a anunţat că preţurile biletelor la trenurile InterCity pe ruta Bucureşti-Nord – Constanţa şi retur vor fi egale cu cele pentru trenurile InterRegio. Promoţia se aplică numai la tarifele de preţ întreg şi este valabilă atât pentru adulţi, cât şi pentru copii.

Practic, reducerea aplicată de CFR Călători este de 15%. Un adult va avea de plătit 58 de lei pentru un bilet întreg, faţă de cel standard la InterCity de 68 de lei.

Iată mai jos tarifele:

Bine de ştiut este faptul că aceste reduceri nu se cumuleaza cu alte oferte ale CFR Călători, cu excepţia celei care se acordă pentru cumpărarea online a biletelor de tren.

Cu alte cuvinte, dacă veţi achiziţiona biletele de tren online, atunci reducerea de preţ poate ajunge la 20%.

Iată care sunt trenurile InterCity cu preţ de InterRegio:

    * IC 581 București Nord (plecare 07:05) – Constanța (sosire 09.40)
       
    * IC 583 București Nord (plecare 16:00) – Constanța (sosire 18.35)
       
    * IC 582 Constanța (plecare 07:10 )– București Nord (sosire 16.05)
       
    * IC 584 Constana (plecare 16:05) – București Nord (sosire 18.36)

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...