Proprietarii afacerilor de familie vor să menţină controlul asupra businessului, dar nu au încredere în planurile lor de succesiune (studiu)

Menţinerea controlului asupra companiei este unul dintre cele mai importante obiective pe termen lung ale celor care deţin afaceri de familie, însă numai 41% dintre aceştia au încredere în planurile lor de succesiune, potrivit unui studiu Deloitte efectuat în rândul a 800 de companii din 58 de ţări, inclusiv din România.
Economica.net - lun, 22 iul. 2019, 10:30
Proprietarii afacerilor de familie vor să menţină controlul asupra businessului, dar nu au încredere în planurile lor de succesiune (studiu)

„Cu toate că 68% dintre cei care conduc afaceri de familie spun că intenţionează să păstreze businessul în familie, doar 26% au un plan clar de succesiune pentru poziţia de director general şi chiar mai puţini dintre ei, pentru celelalte poziţii din top management”, arată studiul citat.

Majoritatea managerilor intervievaţi consideră esenţială abordarea pe termen lung, bazată pe viziune, cultură şi valori comune, care pot ajuta familia să menţină controlul asupra afacerii de-a lungul anilor. În consecinţă, 65% din afacerile de familie consideră că valorile după care se ghidează pe termen lung sunt mai importante decât rezultatele pe termen scurt. Cu toate acestea, 71% din afacerile de familie au planuri doar pentru următorii doi până la cinci ani, iar 6% au declarat că planurile lor acoperă doar următorul an.

„Decalajul dintre obiectivele pe termen lung şi planificarea pe termen scurt în rândul afacerilor de familie poate fi recuperat doar cu ajutorul planurilor de succesiune. Deşi proprietarii percep acest moment ca un eveniment îndepărtat, succesiunea este esenţială pentru stabilitatea afacerii, necesită o planificare amănunţită şi o pregătire solidă, întrucât este un proces de durată. În România, deja lucrăm cu clienţi la pregătirea şi implementarea transferului afacerii de la fondatori către moştenitori”, a declarat Dinu Bumbăcea, Partener coordonator Consultanţă, Deloitte România, şi liderul programului Deloitte Private, care se adresează companiilor private de toate dimensiunile, inclusiv antreprenorilor locali, IMM-urilor, startup-urilor şi afacerilor de familie.

Conform studiului Deloitte, profitabilitatea reprezintă principalul obiectiv al afacerilor de familie pentru următoarele 12 luni, urmat de creşterea afacerii şi dezvoltarea de noi produse şi servicii. În acest context, aproximativ o treime dintre respondenţi ar renunţa la controlul asupra afacerii de familie în schimbul unui succes financiar mai mare pe termen lung.

Agilitatea în adaptarea la schimbările din mediul de business este considerată de 61% dintre cei care deţin afaceri de familie cel mai important element pentru succesul afacerii şi durabilitatea acesteia, fiind urmată de capacitatea de inovare şi de situaţia financiară.

Studiul anual Deloitte Global Family Business, care a ajuns acum la cea de-a cincea ediţie, analizează perspectivele colectate de la sute de afaceri de familie asupra a patru domenii-cheie, şi anume proprietatea, guvernanţa, succesiunea şi strategia.

Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanţă, servicii juridice, consultanţă financiară şi managementul riscului, servicii de consultanţă fiscală şi alte servicii adiacente către clienţi din sectorul public şi privat provenind din industrii variate.

Te-ar mai putea interesa și
Primăria Galați anunță începrea lucrărilor de modernizare la Stația de pompare „Turnul de Apă”, veche de 130 de ani
Primăria Galați anunță începrea lucrărilor de modernizare la Stația de pompare „Turnul de Apă”, veche de 130 de ani
Primăria Municipiului Galați și operatorul regional Apă Canal S.A. au au început lucrările pentru modernizarea stației de pompare „Turnul de Apă”, grație unui proiect amplu care se......
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Aqua Bilbor de către Prime Capital Invest și grupul din care fac parte Agro-Chirnogi și Maria Trading
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Aqua Bilbor de către Prime Capital Invest și grupul din care fac parte Agro-Chirnogi ...
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Prime Capital Invest S.R.L. și grupul din care fac parte Agro-Chirnogi ...
Consiliul de Administrație al Electrica a aprobat planul de investiții al companiei. Subsidiarei DEER i-au fost alocați 878 de milioane de lei
Consiliul de Administrație al Electrica a aprobat planul de investiții al companiei. Subsidiarei DEER i-au fost alocați ...
Consiliul de Administrație al Grupului Electrica a aprobat valoarea consolidată a planul de investiții (CAPEX) pentru ...
Guvernul a prelungit perioada de acordare a sumelor forfetare pentru acoperirea cheltuielilor de masă și cazare pentru refugiații din Ucraina
Guvernul a prelungit perioada de acordare a sumelor forfetare pentru acoperirea cheltuielilor de masă și cazare pentru ...
Guvernul a prelungit cu trei luni, până la data de 30 iunie 2024, prin ordonanţă de urgenţă, perioada până la care ...