Proprietarii magazinului Cocor scot la vânzare şi complexul hotelier din Neptun

Proprietarii magazinului Cocor din Bucureşti, scos la vânzare luna trecută, vor să vândă şi complexul hotelier Cocor din staţiunea Neptun, la un preţ de pornire de 18 milioane de euro, care poate să scadă cu cel mult 40%.
Economica.net - lun, 06 aug. 2012, 15:39
Proprietarii magazinului Cocor scot la vânzare şi complexul hotelier din Neptun

Acţionarii firmei Turism Cocor (GALA) au aprobat la sfârşitul săptămânii trecute scoaterea la vânzare a complexului de sănătate. Complexul poate fi vândut şi la un preţ care să nu fie sub 40% faţă de cel propus iniţial, de 18 milioane de euro, se arată într-un anunţ al firmei transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Firma Turism Cocor este controlată în proporţie de 69,01% de Cocor Bucureşti, restul capitalului fiind deţinut de SIF Transilvania (26,6%) şi alţi acţionari.

Cocor Bucureşti a anunţat la jumătatea lunii iulie scoaterea la vânzare a tuturor activelor deţinute, inclusiv a magazinului Cocor din Capitală pentru care acţionarii au stabilit un preţ de 50 de milioane de euro. Şi în acest caz vânzătorul acceptă reducerea preţului. Magazinul poate fi vândut la jumătate din preţul de pornire cu avizul Consiliului de Administraţie, o reducere suplimentară necesitând avizul acţionarilor.

Cocor are un credit de circa 19 milioane de euro contractat de la BCR pentru modernizarea magazinului din Bucureşti.

Acţionarii Cocor Bucureşti au mai aprobat strategia de restructurare a companiei, care include şi vânzări de active în scopul rambursării totale sau parţiale a creditului. Acţionarii au mai decis să scoată la vânzare alte zece active situate în zone centrale din Bucureşti.

Compania a vândut un spaţiu comercial de 127 metri pătraţi, amplasat în Bulevardul Unirii din Bucureşti pentru 500.000 de euro. De asemenea, compania susţine că are oferte ferme pentru un alt spaţiu de 50 metri pătraţi, la preţul de un milion de euro şi pentru altul de 100 metri pătraţi pentru circa două milioane de euro, cumpărătorul urmând să achite un avans şi rate lunare pe parcursul a trei ani.

Cocor Bucureşti a primit somaţii de plată din partea BCR pentru o sumă care depăşeşte 1,5 milioane de euro, pentru care s-a angajat că o va achita din fonduri proprii în cel mai scurt timp, dar nu mai târziu de 15 septembrie.

Cocor este deţinută de fondul de investiţii Broadhurst Investments, Daniel Stoica, Liviu Ursan, Aurel Beşliu, SIF Muntenia şi SIF Transilvania.

Titlurile Cocor Bucureşti sunt tranzacţionate pe piaţa Rasdaq, ultimele transferuri fiind realizate pe 23 iulie, la un preţ de 125 de lei pe acţiune. La această cotaţie capitalizarea firmei era de 37,7 milioane de lei (8,2 milioane de euro).

Te-ar mai putea interesa și
Anunțul lui Nicușor Dan. Președintele spune că România începe un proces profund de reconciliere naţională
Anunțul lui Nicușor Dan. Președintele spune că România începe un proces profund de reconciliere naţională
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, că România este la începutul unui proces profund de reconciliere naţională în cadrul societăţii şi de reconsolidare a echilibrului între puterile......
Un nou sistem informatic integrat la AFM în valoare de 145 mil. euro, anunţă Ministerul Mediului
Un nou sistem informatic integrat la AFM în valoare de 145 mil. euro, anunţă Ministerul Mediului
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) va beneficia de o alocare în valoare de aproape 145 de milioane de lei pentru ...
Honor lansează seria de telefoane Magic8 pe piața din România
Honor lansează seria de telefoane Magic8 pe piața din România
HONOR anunță debutul seriei HONOR Magic8 pe piața din România, disponibilă la o selecție de parteneri începând de ...
Confortul casei începe de la intrare. Cum alegi ușa de exterior ideală cu idei de la TotulDespreUsi?
Confortul casei începe de la intrare. Cum alegi ușa de exterior ideală cu idei de la TotulDespreUsi?
O locuință modernă și completă are nevoie de bariere termice solide pentru a reduce costurile de întreținere și a ...