„La Cocoș” trece granițele României. Ce vor face nemții de la Lidl și Kaufland cu cel mai de succes lanț românesc de magazine

Conceptul de supermarket La Cocoș creat de familia antreprenorului Nica va fi implementat de grupul Schwarz, actualul acționar majoritar, și în alte piețe europene.
Alina Stanciu - mar, 03 mart. 2026, 10:22

Grupul german Schwarz care operează pe plan local lanțurile Lidl și Kaufland și care a primit recent acordul Consiliului Concurenței pentru preluarea pachetului majoritar de acțiuni Supermarket La Cocoș SA va menține brandul La Cocoș și Supermarket La Cocoș ca o companie independentă în care va continua să investească în expansiune, au declarat oficialii companiei.

Modelul Hypercash urmează să fi e dezvoltat împreună cu actuala conducere din România iar angajații filialelor vor rămâne în companie și după preluare.

În plus, grupul a decis să ducă modelul și în afara României.

„Suntem convinși de identitatea românească și de forța La Cocoș. Prin urmare, La Cocoș va fi menținută ca o companie independentă. Prin investițiile viitoare, ne vom consolida poziția pe piață și vom asigura succesul La Cocoș pe termen lung. În plus, avem în vedere și extinderea internațională a modelului de afaceri Hypercash”, a declarat Christian Groh, președinte al Consiliului de Administrație al Schwarz Corporate Solutions.

„Colaborarea cu companiile din cadrul Grupului Schwarz ne deschide noi perspective de creștere și dezvoltare”, spune Iulian Nica, director general al La Cocoș. „Împreună putem accelera extinderea La Cocoș. Astfel, clienții din alte regiuni ale României vor benefi cia de oferta noastră, în timp ce, în același timp, vom consolida economia țării prin investițiile noastre”, mai spune acesta.

„Această achiziție strategică reprezintă un pas decisiv pentru a asigura competitivitatea pe termen lung pe importanta piață românească și pentru a extinde prezența companiilor din cadrul Grupului Schwarz în România”, mai transmite compania.

La Cocoș operează pe baza așa-numitului concept Hypercash, care include abordări inovatoare în comerțul cu amănuntul. Acesta se caracterizează prin suprafețe mari de vânzare și un sortiment de produse bine concentrat, de aproximativ 12.000 de articole. Prezentarea funcțională a mărfurilor permite companiei La Cocoș să minimizeze costurile operaționale și să transfere aceste economii către clienți sub forma unor prețuri mai mici.

Acest lucru face oferta atractivă atât pentru gospodăriile private, cât și pentru micile întreprinderi. Prin reduceri diferențiate în funcție de cantitatea achiziționată, conceptul se adresează în special clienților foarte atenți la preț.

Continuă expansiunea la nivel național

Potrivit grupului german, chiar în cursul acestui an urmează să fi e deschise următoarele filiale La Cocoș.

„Pe lângă creșterea în România, accentul este pus și pe extinderea internațională cu modelul Hypercash. Acest concept oferă un potențial ridicat pentru alte piețe europene și, prin urmare, urmează să fi e implementat și în alte țări”, mai transmite retailerul.

La Cocoș este un retailer român care, de la înființarea sa în 2014, s-a impus pe segmentul Hypercash. Compania operează în prezent șapte magazine în România și are peste 1.400 de angajați. În 2025, La Cocoș a realizat o cifră de afaceri de aproximativ 300 de milioane de euro.

Grupul Schwarz este un grup comercial  nivel internațional, cu aproximativ 14.200 de filiale și circa 595.000 de angajați. În exercițiul financiar 2024, companiile din cadrul Grupului Schwarz au realizat o cifră de afaceri totală de 175,4 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Mihai Alexandru Ghigiu, propus la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cere explicații Guvernului Bolojan pentru întârzierile la plata fondurilor europene
Mihai Alexandru Ghigiu, propus la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, cere explicații Guvernului Bolojan ...
Mihai Alexandru Ghigiu, propus pentru funcția de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, anunță că va dispune un audit intern la minister și va analiza cauzele întârzierilor......
Tranzacție gigant în aviație: Turkish Airlines cumpără peste 300 de motoare pentru noile sale aeronave Boeing 737 MAX
Tranzacție gigant în aviație: Turkish Airlines cumpără peste 300 de motoare pentru noile sale aeronave Boeing 737 MAX
Turkish Airlines (THY) a semnat un memorandum de înțelegere cu producătorul de motoare de aviație CFM International pentru ...
Val de furie într-o capitală din UE: Criza imobiliară și inflația au scos zeci de mii de oameni în stradă la Lisabona
Val de furie într-o capitală din UE: Criza imobiliară și inflația au scos zeci de mii de oameni în stradă la Lisabona
Zeci de mii de persoane au protestat în centrul Lisabonei față de creșterea costului vieții și agravarea crizei locuințelor ...
Eșec politic masiv pentru miliardarul Andrej Babiš: Partidul celui de-al șaptelea cel mai bogat om din Cehia, zdrobit la alegerile pentru Senat
Eșec politic masiv pentru miliardarul Andrej Babiš: Partidul celui de-al șaptelea cel mai bogat om din Cehia, zdrobit ...
Principalele partide de opoziţie din Cehia au obţinut cele mai multe voturi la alegerile pentru Senat de sâmbătă, în ...