Protecţia Consumatorilor a amendat cu peste 845.000 lei distribuitori şi producători de băuturi răcoritoare

Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au amendat cu peste 850.000 lei distribuitori şi producători de băuturi alcoolice în cadrul unor controale efectuate în perioada 28 iulie - 15 august 2014.
Economica.net - mar, 09 sept. 2014, 09:00
Protecţia Consumatorilor a amendat cu peste 845.000 lei distribuitori şi producători de băuturi răcoritoare

Potrivit unui comunicat postat pe pagina de Internet a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), au fost controlaţi 734 operatori economici care produceau sau comercializau băuturi răcoritoare şi au fost aplicate 336 amenzi contravenţionale în valoare de 845.150 lei.

Acţiunea de control a vizat conformitatea şi modul de etichetare, prezentare şi publicitate a băuturilor răcoritoare, a sucurilor şi nectarurilor de fructe.

Inspectorii ANPC au verificat 75 distribuitori, 618 magazine, 30 staţii de benzină şi 12 producători, iar la peste 68% dintre aceştia au fost constatate deficienţe. A fost verificată o cantitate de 900.000 litri produse (95.000 litri sucuri, 50.000 litri nectaruri şi 755.000 litri băuturi răcoritoare), dintre care circa 106.000 litri, reprezentând 12% din cantitatea controlată, nu se încadrau în prevederile legale în vigoare privind protecţia consumatorilor.

În aceste condiţii, inspectorii ANPC au dispus oprirea temporară de la comercializare a 99.000 litri de băuturi răcoritoare, nectaruri şi sucuri din fructe în valoare de 178.00 lei până la remedierea neconformităţilor constatate, oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a 1.430 litri de băuturi răcoritoare, nectaruri şi sucuri din fructe în valoare de circa 3.521 lei care erau improprii consumului uman (produse depozitate în condiţii improprii sau cu data durabilităţii minimale depăşită).

Te-ar mai putea interesa și
Investiție de 20 de milioane de euro la granița cu România: Producătorul Izida Ceramica extinde fabrica și deschide un centru logistic lângă București
Investiție de 20 de milioane de euro la granița cu România: Producătorul Izida Ceramica extinde fabrica și deschide ...
Izida Ceramica, cel mai vechi producător de plăci ceramice din Bulgaria și care a deschis anul acesta o subsidiară în România, investește 20 de milioane de euro în fabrica din Elin Pelin și......
Mai rău ca în pandemie: Cum a blocat atacul cibernetic de la Cadastru vânzările de case și apartamente din toată țara
Mai rău ca în pandemie: Cum a blocat atacul cibernetic de la Cadastru vânzările de case și apartamente din toată țara
Atacul cibernetic de la Cadastru care a avut loc la mijlocul lunii iulie a dus la înregistrarea celui mai mic număr de ...
Plan  european pentru blackout. Vei mai putea plăti cu cardul în caz de pană de curent? Șeful Mastercard dă răspunsul
Plan european pentru blackout. Vei mai putea plăti cu cardul în caz de pană de curent? Șeful Mastercard dă răspunsul
Există un plan european în caz de blackout, inclusiv în ceea ce privește plățile cu cardul. În actualele condiții ...
Nouă baterie de mari dimensiuni, foarte aproape de conectarea la rețea: 254 MWh la Scornicești, cu investor polonezii de la R.Power și constructori românii de la Parapet
Nouă baterie de mari dimensiuni, foarte aproape de conectarea la rețea: 254 MWh la Scornicești, cu investor polonezii ...
Producătorul Independent de Energie (IPP) R.Power se apropie de finalizarea primului său proiect BESS (sistem de stocare ...