Protest la Oltchim faţă de trimiterea în şomaj tehnic a peste 500 de salariaţi

Un număr 250 de salariaţi ai Diviziei Petrochimice Bradu din cadrul Combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea au protestat, vineri, în faţa unităţii din Piteşti, întrucât peste 500 angajaţi vor fi trimişi în şomaj tehnic, protestatarii plecând apoi spre Râmnicu Vâlcea, unde vor continua acţiunea.
Economica.net - vin, 24 aug. 2012, 10:00

Potrivit liderului de sindicat Marian Dumitru, oamenii sunt nemulţumiţi că vor fi trimişi în şomaj în perioada 27 august – 30 septembrie, dar şi pentru că nu şi-au primit salariile pe ultima lună şi nici bonurile de masă pe ultimele patru luni, scrie MEDIAFAX.

„Lumea a primit decizia ieri (n.r. – joi), ne-am hotărât să protestăm azi în faţa unităţii, iar oamenii au decis să mergem şi la Râmnicu Vâlcea pentru a protesta şi a ne întâlni cu conducerea pentru a vedea ce e de făcut. E practic un şomaj tehnic mai mare de o lună care ne îngijorează, iar oamenii sunt supăraţi şi de faptul că nu şi-au primit banii pe ultima lună, dar nici bonurile de masă pe ultimele patru luni”, a declarat preşedintele sindicatului Marian Dumitru.

Protestatarii s-au adunat în faţa unităţii din Piteşti, unde au huiduit şi au fluierat, scandând „Hoţii”, „Jos Roibu” şi „Jos conducerea”.

Oamenii sunt speriaţi de decizia de trimitere în şomaj şi de faptul că se întârzie privatizarea Oltchim.

„Vine toamna, încep şcolile, avem rate la bănci, nu avem cu ce plăti utilităţile locuinţelor, iar noi suntem într-o nelinişte totală şi nu ştim ce vom face mâine. Iar acum ne trimit şi în şomaj tehnic după ce nu ne-au dat banii în ultima lună şi nici bonurile de masă pe ultimele patru luni, iar privatizarea se tergiversează, azi vine un investitor, mâine altul şi tot aşa şi nu se rezolvă nimic. Iar noi o să murim de foame!”, a declarat un protestatar.

Ulterior, cei 250 de angajaţi ai Diviziei Petrochimice Bradu au plecat spre Râmnicu Vâlcea, cu patru autobuze şi patru microbuze, pentru a protesta în faţa Combinatului Oltchim, dar şi pentru a discuta cu conducerea unităţii.

Combinatul Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT) va trimite în şomaj tehnic un număr de 506 de angajaţi, în perioada 27 august-30 septembrie,d in cauza lipsei capitalului de lucru necesar repornirii activităţii de petrochimie de la Piteşti.

„Ca urmare a lipsei capitalului de lucru necesar repornirii activităţii de petrochimie de la Piteşti, Consiliul de Administraţie în şedinţa din data de 22 august a decis (…) să suspende contractele individuale de muncă (trimiterea în şomaj tehnic) pentru perioada 27 august – 30 septembrie 2012 pentru 506 salariaţi ce-şi desfăşoară activitatea în cadrul Diviziei Petrochimice din comuna Bradu, judeţul Argeş”, se arăta într-un raport al companiei remis Bursei.

În această perioadă salariaţii vor beneficia de o indemnizaţie de 80% din salariul de bază. Numărul de salariaţi ai companiei a scăzut uşor în primele şase luni, de la 3.468 la 3.348.

Te-ar mai putea interesa și
Șeful mare al Kaufland și Lidl a fost în birou la Bolojan. Despre ce s-a discutat
Șeful mare al Kaufland și Lidl a fost în birou la Bolojan. Despre ce s-a discutat
Premierul Ilie Bolojan și CEO-ul Schwarz Group, Gerd Chrzanowski, au discutat astăzi, la Palatul Victoria, despre oportunitățile de investiții în sectorul producției alimentare din România,......
Trump vorbește din nou despre Canada ca despre al 51-lea stat al SUA. Prim-ministrul Mark Carney a fost numit de președintele american viitorul guvernator al Canadei
Trump vorbește din nou despre Canada ca despre al 51-lea stat al SUA. Prim-ministrul Mark Carney a fost numit de președintele ...
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, s-a referit marţi la prim-ministrul canadian, Mark Carney, ca la "viitorul guvernator ...
Mercedes-Benz prezintă noul model VLE complet electric
Mercedes-Benz prezintă noul model VLE complet electric
Odată cu Noul model VLE complet electric, Mercedes-Benz inaugurează o nouă eră. Fiind primul autovehicul construit pe ...
ANAF va efectua controale pe domenii de activitate, iar criteriile vor fi anunțate public
ANAF va efectua controale pe domenii de activitate, iar criteriile vor fi anunțate public
Controalele ANAF se vor derula pe domenii de activitate, iar înainte de a începe inspecţiile, instituţia va anunţa public ...