Protest la Roma faţă de austeritatea bugetară: Mii de persoane au participat la manifestaţie

Mii de funcţionari publici italieni au participat vineri la un miting împotriva măsurilor de austeritate ale Guvernului Monti, blocând circulaţia în centrul Romei şi determinând închiderea unor obiective turistice, între care Colosseumul.
Economica.net - vin, 28 sept. 2012, 17:48
Protest la Roma faţă de austeritatea bugetară: Mii de persoane au participat la manifestaţie

Manifestaţia, care s-a derulat într-o atmosferă prietenoasă, la îndemnul a două dintre cele trei sindicate principale, urmărea să protesteze faţă de reducerile anunţate în administraţia publică, dar care încă nu au fost stabilite definitiv, pentru a redresa bugetul Italiei.

„Problema principală este că se urmează astăzi logica reducerilor în linie, fără să atenţioneze serviciile publice”, a denunţat Susanna Camusso, lideră a CGIL, principala confederaţie sindicală apropiată stângii.

„Într-un moment atât de dificil, nu ne aflăm în faţa unei operaţiuni care vizează măsuri de austeritate, să elimine risipele, dar pentru a nu ştiu câta oară este vorba de reduceri care au importante consecinţe asupra serviciilor publice şi cetăţenilor”, a adăugat Camusso.

Liceeni şi studenţi au participat, de asemenea, la manifestaţie pentru a prostesta faţă de o creştere prevăzută a taxelor de înscriere la universităţi.

Potrivit organizatorilor, 30.000 de persoane în total au participat la cortegiu, care a fost urmat îndeaproape de către un impozant dispozitiv poliţienesc.

Ministrul Administraţiei Publice, Filippo Patroni Griffi, a subliniat că măsurile de austeritate în acest sector sunt încă studiate şi va trebui să se aştepte până la 31 octombrie pentru a şti „dacă vor avea loc şi câte plecări vor exista” în rândul membrilor administraţiei publice.

„Aceste plecări ar putea fi girate în forme diverse: de pre-pensionare, de reclasificare în alte instituţii, etc…”, a adăugat el.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi ...
Poliţia turcă a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune privat al opoziţiei, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea în direct a acestuia, a anunţat postul miercuri......
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin Tişe (PNL), preşedintele Consiliului Judeţean Cluj
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin ...
Liberalul Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, consideră că Guvernul propus de Luca Niculescu va trece ...
Altero, una dintre cele mai importante platforme de comparare a creditelor din țările Baltice, se lansează în România: O singură cerere de credit pentru a compara multiple oferte de finanțare în doar câteva minute
Altero, una dintre cele mai importante platforme de comparare a creditelor din țările Baltice, se lansează în România: ...
Altero, platforma fintech de top din regiunea Baltică, anunță intrarea oficială pe piața din România. Prin lansarea ...
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Campania de Black Friday pe Trendyol se desfășoară în perioada 3–15 noiembrie 2026; Comercianții români au înregistrat, ...