Protest la Statistică. Angajaţii INS cer demisia preşedintelui Tudorel Andrei şi „stoparea discriminărilor salariale” din instituţie

Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti - SINSB, membru al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, pichetează marţi sediul INS, între orele 10:00 şi 12:00, cu ocazia Zilei Statisticianului, pentru a atrage atenţia asupra discriminărilor salariale la care sunt supuşi atât în cadrul instituţiei, cât şi în raport cu alte categorii de bugetari.
AGERPRES - mar, 12 iul. 2022, 09:03
Protest la Statistică. Angajaţii INS cer demisia preşedintelui Tudorel Andrei şi

Iliescu (SINSB): Solicităm demisia pentru că nu mai există încredere în actuala conducere a INS

La protest participă, printre alţi lideri de sindicate, preşedintele Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, scrie Agerpres.

„Este modalitatea la care am ajuns să ne manifestăm din cauza atitudinii conducerii INS din ultima perioadă de timp şi a factorilor politici decidenţi. Este o metodă de manifestare printr-o acţiune sindicală. Solicităm demisia pentru că nu mai există o încredere în actuala conducere a INS. Cel mai mic salariu al unui statistician debutant este salariul minim pe economie. Salariul pentru o funcţie de execuţie de nivel superior, deci la un maxim la care se poate ajunge, este în jur de 4.500 lei net”, a menţionat Dan Iliescu.

El a precizat că nu poate exista un dialog cu conducerea INS, deoarece „una spun într-o săptămână şi altceva în săptămâna care urmează”.

„În oameni de genul acesta cu siguranţă nu mai putem să avem încredere – şi am ales să avem un dialog doar în scris cu ei pentru că, altfel, uită ce îşi asumă. La protest am invitat şefii de partide şi pe domnul ministru al Muncii pentru că încă sperăm la un dialog constructiv. Am avut o discuţie la începutul lunii mai cu domnul ministru al Muncii, în care spunea că Institutul Naţional de Statistică ar trebui să vină cu ceva concret, în sensul de a arăta care este impactul bugetar pentru măsurile pe care noi le solicităm. Am comunicat conducerii INS aceste aspecte, se pare că au făcut nişte calculaţii. Nu ne-au pus la dispoziţie acele documente şi nici momentul când le-au transmis mai departe – şi discuţiile au rămas în zona respectivă. A fost doar o promisiune din partea domnului preşedinte prin care comunica colegilor mei, în faţă unei săli, unde erau aproximativ 250 de membri de sindicat, că lucrurile se vor rezolva la rectificarea bugetară, asta după ce timp de două săptămâni o mare parte dintre colegii mei au solicitat demisia la etajul dânsului. Practic, lucrurile s-au oprit la momentul în care domnul preşedinte şi-a asumat verbal faţă de membri de sindicat şi salariaţi, care nu sunt membri de sindicat, că lucrurile se vor rezolva sau că mare parte din ele se vor rezolva la rectificarea bugetară”, a menţionat Dan Iliescu.

Totodată, preşedintele SINSB a precizat că, între timp, a aflat de la Ministerul de Finanţe şi de la Secretariatul General al Guvernului că nu se va rezolva nimic la rectificarea bugetară. „Deci, ori aceste discuţii nu au avut loc, ori au avut loc dar într-un alt sens faţă de cel pe care mi l-a comunicat domnul preşedinte al INS”, a mai spus Dan Iliescu.

Ştirea iniţială

Sindicaliştii susţin că această acţiune de protest este organizată după ce timp de 7 luni, salariaţii Institutului Naţional de Statistică au atras atenţia, prin toate acţiunile şi formele de protest, asupra discriminărilor salariale la care sunt supuşi atât în cadrul instituţiei, cât şi în raport cu alte categorii de bugetari, scrie Agerpres.

„Sătui de amăgirile, promisiunile şi lipsa de implicare a conducerii INS în rezolvarea problemelor cu care se confruntă salariaţii instituţiei, solicităm demisia preşedintelui Tudorel Andrei. Discriminarea salarială existentă în INS este generată de deciziile luate de conducerea instituţiei în decursul timpului, printre care amintim: deciziile de încadrare la nivel minim de salarizare ce au generat acţiuni colective în instanţă, interpretarea sentinţelor judecătoreşti în defavoarea salariaţilor, întârzierea cu câţiva ani a examenelor de promovare, neimplicarea în promovarea unor acte normative privind salarizarea personalului INS la un nivel comparabil cu cel din alte instituţii din administraţia centrală, ignoranţa faţă de rolul şi importanţa INS ce trebuiau promovate eficient la nivelul factorilor politici decidenţi”, se menţionează într-un comunicat al sindicaliştilor.

Conform sursei citate, la 163 de ani de la înfiinţarea statisticii oficiale în România, reprezentanţii sindicatului doresc să tragă un semnal de alarmă şi, în acest sens, adresează „o invitaţie la discuţii domnilor: Nicolae Ionel Ciuc゠Prim-ministru, Ion-Marcel Ciolacu – preşedinte PSD, Kelemen Hunor – preşedinte UDMR, Marius-Constantin Budăi – ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Marian Neacşu – Secretar General al Guvernului.

„Sperăm să ni se răspundă pozitiv la această invitaţie şi în urma discuţiilor să se stabilească un termen clar de stopare a discriminărilor salariale din INS”, se mai precizează în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Sector 5: Platforma online de depunere a cererilor pentru locurile de parcare pe 2026 va fi disponibilă de joi dimineaţa
Sector 5: Platforma online de depunere a cererilor pentru locurile de parcare pe 2026 va fi disponibilă de joi dimineaţa
Platforma parcari.sector5.ro va fi disponibilă, de joi dimineaţa, pentru depunerea solicitărilor pentru locurile de parcare aferente anului 2026, actualizarea datelor personale sau a......
UPDATE 2.  Donald Trump a decis: Intră în Iran!  Avertisment oficial al MAE pentru toți românii! Conflict în Iran. România intră în alertă. Ședință de urgență la Ministerul de Externe: Suntem pregătiți!
UPDATE 2. Donald Trump a decis: Intră în Iran! Avertisment oficial al MAE pentru toți românii! Conflict în Iran. România ...
După ce oficiali SUA au anunțat că retrag oameni din Orientul Mijlociu sugerând că situația din Iran ar putea escalada ...
Cifrele care te pun pe gânduri. Românii au trăit  cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Ce urmează?
Cifrele care te pun pe gânduri. Românii au trăit cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Ce urmează?
Libra Bank spune că în 2025 am avut cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Afirmațiile economiștilor șefi ai ...
Restructurare masivă în justiție. Instanțe reorganizate și  verificare prin audit independent a repartizării cauzelor
Restructurare masivă în justiție. Instanțe reorganizate și verificare prin audit independent a repartizării cauzelor
Cea de-a doua reuniune a Comitetului pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției a avut loc la Palatul ...