Proteste anti-sărăcie în Venezuela, ţara cu cele mai meri rezerve de petrol din lume

Economica.net
25 01. 2015
photo_1378250875188_1_0_36875600

Organizatorii au lansat apeluri la unitatea opoziţiei în faţa preşedintelui socialist Nicolas Maduro, în perspectiva alegerilor legislative prevăzute să aibă loc la sfârşitul anului. 

Fostul adversar al lui Maduro la alegerile din 2013, organizate după moartea lui Hugo Chavez, Henrique Capriles Radonski, a participat fără să ia cuvântul la mitingul care a marcat încheierea marşului. 

Manifestanţii au protestat, cu ocazia acestui „marş al oalelor goale”, în prncipal faţă de lipsa laptelui, a cărnii de pui, cafelei, zahărului, uleiului, mălaiului, precum şi a unor produse, ca scutecele pentru bebeluşi, şi a medicamentelor. 

„Această penurie a alimentelor şi produselor vândute în farmacie a provocat o creştere a preţurilor (…), carnea este de două ori mai scumpă”, a declarat José Salinas, un arhitect în vârstă de 46 de ani, venit să manifesteze împotriva a „tot ce suntem nevoiţi să suportăm”. 

În sondaje, cota de popularitate a şefului statului nu depăşeşte 22%, iar trei sferturi dintre venezueleni sunt nemulţumiţi de politica guvernului. 

Preşedintele Nicolas Maduro, ales cu un uşor avantaj în aprilie 2013, trebuie să gestioneze o prăbuşire, în şapte luni, cu 61% a preţului petrolului, o materie primă care asigură 96% din valuta ţării. 

În 2014, Venezuela, care dispune de cele mai importante rezerve de ţiţei din lume, a înregistrat o inflaţie de 64%, o economie în recesiune şi a doua rată a criminalităţii la nivel mondial, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.