Proteste bugetari – Peste 9.000 de angajaţi din Finanţe şi ANAF, în stradă, miercuri la nivel naţional, spune Marica (Sed Lex)

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Finanţe Sed Lex, Vasile Marica, susţine că peste 9.000 de angajaţi din Finanţe şi ANAF protestează miercuri în majoritatea judeţelor, nemulţumiţi de plafonarea sporului de condiţii vătămătoare de muncă.
AGERPRES - mie, 02 iul. 2025, 12:31
Proteste bugetari - Peste 9.000 de angajaţi din Finanţe şi ANAF, în stradă, miercuri la nivel naţional, spune Marica (Sed Lex)

„Sunt peste 9.000 de angajaţi care protestează miercuri în majoritatea judeţelor, în funcţie de cum s-au organizat liderii de opinie de acolo, iar decizia de a continua protestele le aparţine”, a declarat pentru Agerpres preşedintele Sed Lex.

Acesta a precizat că în prezent nu există un calendar în acest sens.

„Nu luăm noi deciziile. Oamenii au ieşit în stradă. Ne-au împins în faţă pe noi liderii de sindicat să ne ducem să îi reprezentăm. Restul este decizia lor”, a explicat Vasile Marica.

Angajaţii din structurile Ministerului de Finanţe şi ANAF au protestat şi, marţi, în faţa instituţiilor, nemulţumiţi de măsurile luate de Guvern în privinţa personalului plătit din fonduri publice, şi au ameninţat cu greva generală.

Pe de altă parte, reprezentanţii Sindicatul Naţional Finanţe Publice – SindFISC le-au cerut membrilor săi să acţioneze într-un cadru organizat şi să nu cedeze la primele nereuşite, menţionând că „lupta va fi de durată şi uzură”, conform unui comunicat al organizaţiei, semnat de preşedintele SindFISC, Nicolae-Liviu Toader.

Blocul Naţional Sindical a anunţat că vor fi proteste miercuri, între orele 9:00 şi 14:00, în toate administraţiile bazinale de apă din România.

Ordonanţa de Urgenţă pentru stabilirea unor măsuri privind personalul plătit din fonduri publice, care stabileşte cuantumul sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare la 300 lei brut lunar, a fost publicată luni seara în Monitorul Oficial.

Prevederile Ordonanţei intră în vigoare începând cu data de 1 iulie 2025 şi se aplică până la 31 decembrie 2026.

”În raport cu condiţiile de muncă în care se desfăşoară activitatea, condiţii periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor în cuantum de până la 300 de lei brut lunar, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legate în vigoare”, prevede Ordonanţa de Urgenţă publicată în MO.

De asemenea, începând cu data intrării în vigoare a Ordonanţei, salariaţii din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit, şi din unităţile bugetare, care prestează munci grele, periculoase sau vătămătoare ori lucrează în locuri de muncă în care există astfel de condiţii, stabilite conform Legii nr 31/1991 privind stabilirea duratei timpului de muncă sub opt ore pe zi pentru salariaţii care lucrează în condiţii deosebite-vătămătoare, grele sau periculoase, au dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă suplimentar, cu o perioadă cuprinsă între 3 şi 5 zile lucrătoare.

Te-ar mai putea interesa și
Calea ferată Brașov – Sighișoara: Ce progrese au mai făcut „cârtițele” Aktor la cele mai lungi tuneluri feroviare în construcție din România
Calea ferată Brașov – Sighișoara: Ce progrese au mai făcut „cârtițele” Aktor la cele mai lungi tuneluri ...
Progres la tunelurile Ormeniș și Homorod ale liniei de cale ferată Brașov - Sighișoara. TBM-urile ("cârtițele") au forat împreună 6,83 kilometri, potrivit celor mai recente date ale CFR......
Telecomul românesc are clienți mulțumiți, dar randamente slabe: operatorii nu reușesc să își crească veniturile și să țină pasul cu inflația – raport
Telecomul românesc are clienți mulțumiți, dar randamente slabe: operatorii nu reușesc să își crească veniturile ...
România are clienți mulțumiți de serviciile de internet și telefonie mobilă, dar operatorii nu reușesc să transforme ...
Cseke Attila: Programul de construire a creşelor va continua cu fonduri de la bugetul de stat
Cseke Attila: Programul de construire a creşelor va continua cu fonduri de la bugetul de stat
Programul guvernamental de construire a creşelor va continua cu fonduri de la bugetul de stat, în condiţiile în care ...
Schimburile comerciale dintre România şi SUA au depăşit 7,8 miliarde de dolari în 2025
Schimburile comerciale dintre România şi SUA au depăşit 7,8 miliarde de dolari în 2025
Schimburile comerciale dintre România şi Statele Unite ale Americii (SUA) au depăşit 7,8 miliarde de dolari în 2025, ...