Proteste din cauza importurilor masive de cereale din Ucraina. Fermierii se adună vineri în mai multe orașe ale țării

Mai multe asociții ale fermierilor anunță, pentru 7 aprilie, proteste în toată țara în semn de nemulțumire față de lipsa de măsuri pentru a împiedica importurile de cereale din Ucraina, dar și pentru a solicita urgentarea acordării despăgubirilor pentru culturile de primăvară afectate de seceta pedologică extremă din anul 2022.
Alina Stanciu - mie, 05 apr. 2023, 14:10
Proteste din cauza importurilor masive de cereale din Ucraina. Fermierii se adună vineri în mai multe orașe ale țării

Fermierii din Forumul Fermierilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR) vor protesta vineri, 7 aprilie, în mai multe localităţi din România, în Vama Siret, în zona Portului Constanța, vama Nădlac și București, la sediul Comisiei Europene nemulțimiți de modul în care autoritățle din România și de la Bruxelles tratează problema importurilor masive de cereale din Ucraina.
La rândul său, Clubul Fermierilor Români a anunțat că este solidar, contribuie activ și sprijină toate demersurile adresate autorităților de la București și Bruxelles pentru limitare și compensarea pierderilor fermierilor europeni afectați de importurile de cereale din Ucraina.

Clubul Fermierilor Români recomandă membrilor să participe la manifestările de protest autorizate de către instituțiile abilitate, care se vor desfășura în data de 07 aprilie 2023 în mai multe locuri din țară, conform comunicatelor organizatorilor.

Totodată, și fermierii din Vrancea,  membri ai Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Vrancea (ACCPT) anunță că  vor protesta vineri, 7 aprilie 2023, la Focșani.

„Recurgem la această formă extremă de manifestare datorită situaţiei extrem de dificile cu care se confruntă fermierii reprezentați de ACCPT Vrancea, care au înregistrat pagube uriaşe în urma instalării secetei pedologice severe din iarna 2021-2022 şi primăvara anului 2022. În Vrancea, seceta a avut efecte dramatice, mai ales în ceea ce priveşte culturile de primăvară care au avut un grad de afectare de 90-100%. Dacă despăgubirile promise de către autorităţi pentru suprafeţele de teren afectate de secetă, la culturile de primăvară, nu se vor acorda în cel mai scurt timp posibil, multe exploatații agricole vor falimenta fiind în imposibilitatea de a-și  continua activitatea. La acestea se adaugă problemele şi dezechilibrele grave cu care se confruntă sectorul agroalimentar din România pe fondul distorsiunilor de piaţă cauzate de conflictul armat din Ucraina, condiţionalităţile şi toate obligaţiile impuse de Planul Național Strategic 2023-2027, care au contribuit la agravarea situaţiei fermierilor. Pe această cale, lansăm un apel la reacție pentru orice fermier din zonă care se identifică cu problemele expuse în acest comunicat de presă, să se alăture protestului naţional, la centrul de protest din Vrancea”.

Ce vor fermierii

Potrivit Clubului Fermierilor Români, este necesar și urgent să se ia decizii politice la nivel înalt pentru re-punerea pieței cerealelor într-o forma reglementată prin corectarea perturbărilor extrem de puternice generate de eliminarea oricăror condiții privind accesul cerealelor din Ucraina pe piața comună și tranzitarea țărilor membre UE.

Printre soluțiile identificate de Club se numără compensarea pierderilor financiare pe care încă le generează deciziile UE privind importurile de cereale din Ucraina și regândirea marilor proiecte europene de reformă, pentru asigurarea unei performanțe duale a agriculturii:  economică – securitatea alimentară și  mediu – climă -biodiversitate.

Solicitările Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale si Plante Tehnice Vrancea (ACCPT) vizează:

  1. Urgentarea acordării despăgubirilor pentru culturile de primăvară afectate de secetă pedologică extremă în anul 2022;
  2. Acțiuni și măsuri pentru eliminarea efectelor devastatoare asupra fermierilor, a sectorului agricol, populației și economiei naționale a României, ca urmare a deciziilor autorităților europene privind liberalizarea comerțului cu produse agricole și agroalimentare din Ucraina;
  3. Măsuri pentru rezolvarea problemelor generate de: Strategiile „De la Ferma la Furculiță” (Farm to Fork Strategy), Biodiversitate, Pactul ecologic european, Regulamentul de utilizare sustenabilă a pesticidelor, amânarea legislației privind tehnicile de ameliorare modernă, încadrarea agriculturii alături de marii poluatori industriali, noile prevederi din Politica Agricolă Comună, Planul Național Strategic 2023-2027(lăsarea terenului pârloagă, cultivarea obligatorie de proteaginoase, eliminarea practicilor tradiționale de cultivare fără a ține cont de specificitățile agroclimatice din fiecare zonă a României), constrângeri și condiții mult mai blânde pentru produsele importate din țări terțe decât cele produse în Europa, care generează dificultăți și condiționalități pentru fermierii din România;
  4. Acordarea despăgubirilor pentru culturile agricole distruse ca urmare a construcţiei autostrăzii A7, Autostrada Moldovei.

 

La nivel de țară fermierii au făcut numeroase demersuri prin care au atras atenția, de la începutul războiului, asupra unor perturbări grave ale pieței interne a cerealelor și oleaginoaselor:

  • erodarea semnificativă a competitivității producătorilor agricoli autohtoni ca urmare a liberalizării comerțului cu mărfuri agricole cu Ucraina;
  • prăbușirea prețurilor interne (care nu mai acoperă nici costurile de producție) și inducerea unor volatilități foarte mari ale acestora, pe fondul volumelor suplimentare de marfă din Ucraina (situație devenită acută mai ales în zonele de graniță);
  • presiunea enormă pe o logistică de transport deja deficitară în România, ceea ce a dus la creșterea de 4 – 5 ori a tarifelor de transport, manipulare, navlu, la penuria de mijloace de transport (camioane, vagoane, barje), la escaladarea tarifelor de asigurare;
  • presiunea pe logistica de stocare, în prezent depozitele din ferme fiind încă pline cu produse agricole nevalorificate, la doar două luni înainte de noua recoltă, din cauza blocării pieței locale prin importul masiv de cereale și oleaginoase din Ucraina;
  • alocarea infimă, arbitrară și discriminatorie a unor fonduri din rezerva de criză a Uniunii Europene, de mai puțin de 18 procente din suma totală antrenată – când, în fapt, țara noastră a servit drept platformă logistică și a facilitat tranzitul pentru cca 60% din volumele de produse agricole extrase din Ucraina.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Grupul Iulius a menținut creșterea vânzărilor în marile proiecte din Timișoara și Suceava, în pofida unui an marcat de măsuri fiscale și consum temperat
Grupul Iulius a menținut creșterea vânzărilor în marile proiecte din Timișoara și Suceava, în pofida unui an marcat ...
Dezvoltatorul Iulius a reușit să conserve vânzările centrelor comerciale din portofoliu în 2025 și chiar să obțină creșteri în dezvoltările din Timișoara și Suceava, în ciuda unui......
Vești proaste pentru românii cu credite. Dobânzile nu scad prea curând. Economiștii băncilor revizuiesc prognozele
Vești proaste pentru românii cu credite. Dobânzile nu scad prea curând. Economiștii băncilor revizuiesc prognozele
BCR își schimbă perspectiva privind momentul în care vom asista la reducerea dobânzii de politică monetară în acest ...
Cu cât crește prețul ouălor de la poarta fermei românești la piață. Europa traversează un nou val de scumpiri
Cu cât crește prețul ouălor de la poarta fermei românești la piață. Europa traversează un nou val de scumpiri
După scumpiri de peste 20% în decembrie 2025 față de anul anterior, fermierii au scăzut ușor prețurile la ouă la ...
Supermarketul online Sezamo, al cehilor de la Rohlink, vizează o creștere de 10% în România în 2026 și va duce produsele alimentare românești în afara țării
Supermarketul online Sezamo, al cehilor de la Rohlink, vizează o creștere de 10% în România în 2026 și va duce produsele ...
Sezamo, supermarketul online al grupului ceh Rohlik, mizează pe creștere de peste 10% în 2026, impredictibilitatea fiscală ...