Proteste în Serbia după alegeri: Tineri simpatizanţi ai opoziţiei ocupă centrul Belgradului şi cer renumărarea voturilor

Într-un nou protest al opoziţiei sârbe, care acuză fraude în favoarea partidului preşedintelui Aleksandar Vucic la alegerile legislative din 17 decembrie, grupuri de tineri au blocat vineri cu corturi una din principalele artere ale capitalei Belgrad şi accesul în Ministerul Administraţiei Publice, căruia îi cer renumărarea voturilor şi verificarea listelor electorale, relatează agenţia EFE.
AGERPRES - vin, 29 dec. 2023, 16:23
Proteste în Serbia după alegeri: Tineri simpatizanţi ai opoziţiei ocupă centrul Belgradului şi cer renumărarea voturilor

Planul principalei formaţiuni de opoziţie, coaliţia denumită „Serbia împotriva violenţei” şi care a pierdut alegerile, este de a menţine aceste blocaje până sâmbătă la prânz, când participanţii la protest se vor alătura unei manifestanţii mai ample a opoziţiei organizată de o iniţiativă civică nou creată, ProVot (ProGlas).

Protestatarii au montat o adevărată tabără de corturi şi au închis intersecţia cu strada unde se află sediul Ministerului Administraţiei Publice. Ei au organizat de asemenea programe muzicale şi proiecţii de filme, au amenajat bucătării şi vor desfăşura în acea tabără dezbateri cu „experţi” despre alegeri şi drepturile alegătorilor.

Opoziţia doreşte anularea alegerilor, invocând presupuse fraude, cum ar fi că alegători sârbi din Bosnia au votat ilegal la Belgrad în scrutinul din 17 decembrie sau că pe listele electorale se aflau „votanţi fictivi” care au votat cu formaţiunea de dreapta naţionalistă a preşedintelui Aleksandar Vucic, Partidul Progresist Sârb (SNS), care a câştigat alegerile cu 46% din voturi, în timp ce coaliţia „Serbia împotriva violenţei” a obţinut numai 23,5% din voturi.

Preşedintele Aleksandar Vucic respinge acuzaţiile de fraudă şi a declarat că deţine dovezi conform cărora protestele insistente ale opoziţiei sunt „orchestrate din străinătate”.

Dar şi observatorii internaţionali au sesizat nereguli la scrutinul din 17 decembrie, printre care au menţionat într-un raport preliminar cumpărarea de voturi, folosirea abuzivă a resurselor publice sau existenţa unor conflicte de interese în cazul unor oficiali cu funcţii publice implicaţi de asemenea în activitatea de campanie electorală.

Te-ar mai putea interesa și
ANRE a aprobat licențe de exploatare pentru peste 325 MW de noi capacităţi energetice
ANRE a aprobat licențe de exploatare pentru peste 325 MW de noi capacităţi energetice
Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat marţi licenţe de exploatare comercială pentru peste 325 MW de noi capacităţi energetice, din care circa 177 MW......
Salrom propune instituirea codului de alertă portocaliu în vecinătatea Salinei Praid. Ce se întâmplă cu localnicii
Salrom propune instituirea codului de alertă portocaliu în vecinătatea Salinei Praid. Ce se întâmplă cu localnicii
Societatea Națională a Sării S.A. (Salrom) a transmis astăzi un comunicat în care anunță că ultimele zile a fost ...
(VIDEO) Greva din Sănătate nu se oprește. Iulian Pope (Sanitas), după negocieri: ”Puţine concluzii bune, foarte multe lucruri rămân în continuare în analiză”
(VIDEO) Greva din Sănătate nu se oprește. Iulian Pope (Sanitas), după negocieri: ”Puţine concluzii bune, foarte ...
Preşedintele Federaţiei Sanitas, Iulian Pope, a anunţat marţi, după discuţiile de la Ministerul Sănătăţii pe tema ...
Teheranul anunță că nu va permite traversarea Strâmtorii Ormuz de către navele care acceptă despăgubiri din activele iraniene blocate
Teheranul anunță că nu va permite traversarea Strâmtorii Ormuz de către navele care acceptă despăgubiri din activele ...
Cartierul General Central Khatam al-Anbiya, comandamentul forţelor armate iraniene, a declarat marţi că navele care aparţin ...