Proteste la Oltchim, angajaţii cer salariile restante şi schimbarea directorilor

Aproximativ o sută de salariaţi ai combinatului Oltchim din Râmnicu Vâlcea participă, luni, la un protest spontan, oamenii ieşind în curtea combinatului şi cerând salariile restante pe două luni şi jumătate şi schimbarea directorilor despre care afirmă că sunt "puşi politic în funcţii".
Economica.net - lun, 02 dec. 2013, 09:16
Proteste la Oltchim, angajaţii cer salariile restante şi schimbarea directorilor

Potrivit liderului filialei Cartel Alfa din judeţul Vâlcea, Ion Vâncea, aproximativ o sută de salariaţi ai combinatului Oltchim, membri ai unuia dintre sindicatele care apără drepturile angajaţilor combinatului, au declanşat un protest spontan, luni, solicitând plata salariilor restante şi „schimbarea directorilor care sunt puşi politic în funcţii”.

Cornel Cernev, liderul sindicatului „Victoria” din cadrul Oltchim – sindicat ai cărui membri participă la protest -, a declarat corespondentului MEDIAFAX că angajaţii combinatului au de recuperat salariile pentru două luni şi jumătate şi nimeni nu le spune când vor primi banii.

„Avem de recuperat salarii restante pe două luni şi jumătate. Nu avem nicio comunicare din partea conducerii sau a administratorului judiciar despre cum vor fi eşalonate aceste restanţe, când le vom primi şi nimeni nu ne spune nimic despre banii pe care ar urma să-i primim pe decembrie”, a spus Cornel Cernev.

El a precizat că salariaţii au cerut directorului combinatului „o discuţie cu sindicaliştii, în prezenţa presei”, însă directorul nu ar fi fost de acord cu o astfel de discuţie la care să asiste şi jurnaliştii.

Liderul sindicatului „Victoria” din Oltchim a spus că unii dintre participanţii la protestul spontan de luni intenţionează să intre în greva foamei, pentru a atrage atenţia asupra situaţiei lor.

Cornel Cernev a mai spus că în urma acestui protest activitatea combinatului nu a fost oprită, în unele secţii angajaţii continuând să muncească.

Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) este în situaţia jenantă de a se ruga de finanţatori să îi dea un credit de 15 milioane euro pentru redeschiderea unei secţii de producţie, dar nicio bancă nu vrea să împrumute combinatul, declara, vineri, ministrul Economiei, Andrei Gerea.

Statul deţine, prin Ministerul Economiei, 54,7% din acţiunile Oltchim, şi a eşuat anul trecut în încercarea de a privatiza combinatul chimic.

O nouă încercare de vânzare a Oltchim este programată pentru luna februarie a anului viitor, ofertele angajante putând fi depuse până la 17 ianuarie.

Administratorii judiciari ai Oltchim au semnat săptămâna trecută o scrisoare de intenţie cu două companii din China, Baota Petrochemical Group şi Junlun Petroleum, interesate să participe la privatizarea societăţii din Râmnicu Vâlcea.

Oltchim a raportat pentru primele nouă luni pierderi de 172,74 milioane lei, cu 44% mai reduse decât cele consemnate în aceeaşi perioadă din 2012, la afaceri în scădere la jumătate, la 359,48 milioane lei.

Te-ar mai putea interesa și
Putin promite să asigure securitatea Rusiei în faţa intensificării atacurilor ucrainene
Putin promite să asigure securitatea Rusiei în faţa intensificării atacurilor ucrainene
Preşedintele rus Vladimir Putin s-a angajat duminică să "asigure" securitatea ţării şi să facă faţă "provocărilor", în momentul în care Kievul îşi continuă atacurile asupra......
Polonia avertizează asupra riscului de incursiuni ruseşti pe flancul estic al NATO
Polonia avertizează asupra riscului de incursiuni ruseşti pe flancul estic al NATO
Conducerea Poloniei vede un risc tot mai mare de provocări ruseşti de-a lungul flancului estic al NATO, a declarat colonelul ...
Telefoanele se vor scumpi și în 2027. Când estimează analiștii că se va calma piața
Telefoanele se vor scumpi și în 2027. Când estimează analiștii că se va calma piața
Prețul mediu de vânzare al smartphone-urilor la nivel mondial va crește de la 467 de dolari în 2025 la 565 de dolari ...
Egiptul începe privatizarea sectorului petrolier prin ieşirea pe bursă a trei companii
Egiptul începe privatizarea sectorului petrolier prin ieşirea pe bursă a trei companii
Egiptul a anunţat duminică ieşirea pe Bursa de Valori egipteană (EGX) a trei noi companii publice petroliere, dând astfel ...