Proteste violente au loc în Australia împotriva măsurilor de siguranță, în timp ce pandemia se extinde în țară

Ciocniri au avut loc între poliţia australiană şi sute de protestatari anti-lockdown sâmbătă la Melbourne şi Sydney, în timp ce oficialii au raportat cele mai multe cazuri de COVID-19 înregistrate în ţară într-o singură zi, relatează Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - S, 21 aug. 2021, 12:47
Proteste violente au loc în Australia împotriva măsurilor de siguranță, în timp ce pandemia se extinde în țară

Poliţia călare a folosit spray cu piper la Melbourne pentru a dispersa mulţimile care se îndreptau spre barajele forţelor de ordine, în timp ce grupuri mai mici de protestatari au fost împiedicate să se adune în Sydney de către un mare contingent al poliţiei antirevoltă.

Nu au existat informaţii imediate privind arestări. Poliţia statului Victoria a promis să aplice amenzi de 5.000 de dolari australieni (3.600 dolari SUA) oricărui protestatar pe care l-ar putea identifica ca a luat parte.

Sydney, un oraş de peste 5 milioane de locuitori, s-a aflat într-un lockdown strict acum mai bine de două luni, nereuşind să oprească un focar de coronavirus ce s-a răspândit peste frontierele interne şi a ajuns până în Noua Zeelandă vecină.

Marea majoritate a celor 894 de cazuri raportate în Australia sâmbătă au fost înregistrate la Sydney, epicentrul variantei Delta a coronavirusului.

„Suntem într-o situaţie foarte gravă aici în New South Wales”, a declarat ministrul sănătăţii acestui stat, Brad Hazzard. „Nu este timpul de a fi egoist, este timpul să vă gândiţi la comunitatea mai largă şi familiile voastre”.

Poliţia patrula pe străzile din Sydney şi a blocat atât transportul privat, cât şi cel public în centrul oraşului pentru a reduce
numărul de persoane care se adună la un protest neautorizat.

La Melbourne, o mare mulţime a reuşit să mărşăluiască prin oraş, cu unii protestatari care s-au ciocnit cu poliţia, după ce premierul statului Daniel Andrews a extins un lockdown în acest oraş la întregul stat.

Deşi adesea violente, protestele anti-lockdown nu sunt susţinute în general de australieni. Un sondaj de la sfârşitul lunii iulie al firmei de cercetare de piaţă Utting Research a arătat că doar 7% dintre persoane sprijină demonstraţiile.

Respectarea regulilor de sănătate publică a fost unul dintre motivele cheie citate în spatele succesului Australiei în gestionarea
pandemiei. Dar ţara s-a luptat cu un al treilea val de infecţii care a început la Sydney la jumătatea lunii iunie.

Doar aproximativ o treime dintre australienii în vârstă de 16 ani şi peste au fost complet vaccinaţi, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii federal difuzate sâmbătă.

Oficiali din New South Wales au raportat trei decese şi 516 persoane sâmbătă în spital. Din cele 85 de persoane la terapie intensivă, 76 erau nevaccinate, au declarat oficialii.

Cifrele privind cazurile de COVID-19 în Australia sunt încă relativ scăzute comparativ cu alte ţări dezvoltate, cu puţin peste 43.000 de cazuri şi 978 de decese.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul a adoptat pachetul de relansare economică. Care sunt măsurile
Guvernul a adoptat pachetul de relansare economică. Care sunt măsurile
Guvernul României a aprobat astăzi, la propunerea Ministerului Finanțelor, Ordonanța de Urgență care instituie un set complex de măsuri de relansare economică a României. Măsurile adoptate......
Alexandru Nazare: Pachetul de relansare vizează economia României până în 2032. Avem 5 miliarde de euro pentru toate schemele
Alexandru Nazare: Pachetul de relansare vizează economia României până în 2032. Avem 5 miliarde de euro pentru toate ...
Pachetul de relansare economică nu este un pachet care să vizeze doar anul 2026, ca scheme de finanţare vizează economia ...
Hidroelectrica scade prețul energiei pentru populație și vine cu oferte noi pentru clienții comerciali
Hidroelectrica scade prețul energiei pentru populație și vine cu oferte noi pentru clienții comerciali
Hidroelectrica a lansat mai multe oferte de energie electrică, pentru clienți casnici și non-cansnici, grupate sub umbrela ...
Guvernul a adoptat ordonanțele privind reforma administrației și relansarea economică. Bolojan a făcut anunțul
Guvernul a adoptat ordonanțele privind reforma administrației și relansarea economică. Bolojan a făcut anunțul
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seara, că Guvernul a adoptat ordonanţele de urgenţă privind reforma administraţiei ...