Tariful RCA nu poate creşte cu mai mult de 50% peste nivelul din iunie 2015 – protocol

Tarifele pentru asigurarea obligatorie de răspundere auto (RCA) pot creşte cu cel mult 50% faţă de cele practicate în iunie 2015, potrivit unui protocol încheiat de transportatorii auto cu reprezentanţii Autorităţii de Supraveghere Financiară şi cei ai companiilor de asigurări.
Economica.net - mie, 23 dec. 2015, 09:05
Tariful RCA nu poate creşte cu mai mult de 50% peste nivelul din iunie 2015 - protocol

‘Am căzut de acord să acceptăm o creştere de până la 50% a poliţei RCA şi să luăm ca preţ de referinţă luna iunie 2015. Pe termen lung, s-a ţinut cont de toate propunerile noastre, inclusiv pentru modificarea Legii 136/1995 începând cu ianuarie 2016. Noi am cerut mai multe modificări şi aşteptăm să fie respectate. Cerem, de asemenea, armonizarea legislaţiei din România cu cea europeană, astfel încât să se poată încheia poliţe de asigurare pe orice perioadă de timp, nu obligatoriu pe 6 sau 12 luni, potrivit legislaţiei actuale. De asemenea, să existe posibilitatea suspendării plăţii poliţiei RCA, în cazul în care autovehiculul este imobilizat. Mai cerem ca achitarea poliţei RCA să fie făcută în mod individual, pe Codul Numeric Personal al conducătorului auto, iar plata despăgubirilor să se facă mai rapid. Dacă nu se vor pune în aplicare cele convenite la întâlnirea de ieri (marţi- n.r.), vom continua protestele, din luna februarie, la nivel naţional, cu sute de mii de maşini în stradă’, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.

Soluţia găsită de ASF este că de la calculul daunalităţii va fi exclusă Cartea Verde pentru transportatorii locali, respectiv transportul în comun, în condiţiile în care aceasta era luată în calcul printr-o metodologie mai veche. În acest sens, ASF va amenda o normă internă prin care va lega majorarea tarifului de rata daunalităţii, însă aceasta va fi limitată la 50%.

‘Până la sfârşitul anului trebuie să se facă modificările pentru normele RCA, în sensul celor discutate. Protocolul de înţelegere prevede excluderea Cărţii Verzi de la calculul daunalităţii, pentru transportul local, în comun’, se mai arată în comunicatul COTAR.

Transportatorii au protestat, săptămâna trecută, în Capitală, şi au cerut sprijinul Guvernului pentru reducerea poliţelor RCA, eliminarea supraaccizei şi reglementarea situaţiei abonamentelor radio pentru mijloacele de transport. Firmele de profil au atras atenţia asupra faptului că românii nu ar putea suporta o creştere a preţului poliţei RCA cu până la 400%, care ar ajunge la valori mai mari decât ale autoturismelor pentru care este plătită asigurarea.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia vrea dizolvarea Forţelor democratice siriene
Turcia vrea dizolvarea Forţelor democratice siriene
Turcia a afirmat miercuri că disoluţia Forţelor democratice siriene (SDF), conduse de kurzi, va reprezenta o etapă importantă pentru stabilizarea Siriei....
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Aqua Bilbor S.R.L. solicită publicarea prezentului drept la replică în raport cu articolul publicat la data de 20.08.2026 ...
Creditarea în era FinTech: cum se împrumută românii astăzi
Creditarea în era FinTech: cum se împrumută românii astăzi
Piața serviciilor financiare din România parcurge o transformare structurală accelerată, marcată de convergența dintre ...
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai Motor își propune să lanseze sau să actualizeze peste 100 de modele la nivel global până în 2030 și să-și ...