Provident a acordat anul trecut în România credite de peste 100 mil. euro, în creştere faţă de 2010

Compania de credite de consum Provident Financial România a acordat anul trecut împrumuturi în valoare de peste 87 milioane lire sterline (circa 101 milioane euro), în creştere faţă de valoarea de 74,6 milioane lire sterline din 2010, iar numărul clienţilor a urcat cu 20%, la 249.000.
Economica.net - mie, 29 feb. 2012, 12:53
Provident a acordat anul trecut în România credite de peste 100 mil. euro, în creştere faţă de 2010

„Veniturile companiei s-au apropiat de 55 milioane lire sterline (circa 63 milioane euro), în timp ce profitul operaţional brut, conform standardelor internaţionale de raportare financiară IFRS, a fost de 4,1 milioane lire sterline (4,7 milioane euro)”, se arată într-un comunicat al companiei deţinute de furnizorul britanic de împrumuturi la domiciliu International Personal Finance.

Compania are 57 de puncte de lucru administrative, acoperind peste 85% din populaţia urbană, conform datelor proprii.

„În februarie 2012 Provident a deschis primul punct de lucru în judeţul Maramureş, la Baia Mare, ca parte a unor investiţii de peste 30 milioane euro programate pentru acest an. Valoarea totală a investiţiilor Provident în România a depăşit 125 milioane euro”, menţionează compania.

Provident furnizează împrumuturi de valoare redusă şi asigură un serviciu opţional de gestionare la domiciliu a creditului.

În iulie 2011 Provident a anunţat că a a acordat, de la intrarea pe piaţa românească, în 2006, împrumuturi în valoare de peste 200 de milioane de euro, către peste 400.000 de clienţi.

Provident România are peste 650 de angajaţi, în creştere cu 15% comparativ cu 2010, şi colaborează cu circa 3.500 de agenţi independenţi în peste 50 de oraşe.

Grupul International Personal Finance are 2,4 milioane de clienti în cinci state din Europa Centrală şi de Est, precum şi în Mexic. Grupul a anunţat pentru 2011 un profit brut de peste 100 milioane lire sterline, valoarea împrumuturilor emise depăşind 844 milioane lire sterline.

Te-ar mai putea interesa și
BNR are azi ultima ședință de politică monetară din 2026. Ce s-ar putea întâmpla cu dobânzile – analiști
BNR are azi ultima ședință de politică monetară din 2026. Ce s-ar putea întâmpla cu dobânzile – analiști
Banca Națională a României are astăzi, 12 noiembrie 2026, ultima ședință de politică monetară din acest an. La unison, analiștii apreciază că dobanda-cheie va rămâne neschimbată la......
Inflaţia anuală a crescut până la 7% (IAPC) – Topul scumpirilor din ultimul an
Inflaţia anuală a crescut până la 7% (IAPC) – Topul scumpirilor din ultimul an
Indicele preţurilor de consum în luna octombrie 2026 comparativ cu luna septembrie 2026 a fost 100,82%. Rata anuală a ...
Nou parc eolian în România. A început construcția Urleasca 2, de 77 MW, în Brăila. Proiect al norvegienilor de la Scatec, gestionat de OX2
Nou parc eolian în România. A început construcția Urleasca 2, de 77 MW, în Brăila. Proiect al norvegienilor de la Scatec, ...
OX2, unul dintre principalii dezvoltatori europeni de energie regenerabilă, și Scatec, furnizaror global de soluții de ...
VIDEO – Cel puţin doi morţi şi 17 răniţi după ce un bloc s-a prăbuşit la New York, SUA
VIDEO – Cel puţin doi morţi şi 17 răniţi după ce un bloc s-a prăbuşit la New York, SUA
Cel puţin doi oameni şi-au pierdut viaţa şi 17 au fost răniţi după prăbuşirea, miercuri, a unui imobil cu trei etaje ...