Prysmian România a numit-o pe Daniela Burca în funcția de COO al companiei

Compania Prysmian România, unul dintre cei mai importanți producători de cabluri din țară și din Europa, anunță numirea Danielei Burca în funcția de Chief Operating Officer.
Ion Dobreanu - lun, 20 nov. 2023, 16:25
Prysmian România a numit-o pe Daniela Burca în funcția de COO al companiei

Din noua poziție, Daniela Burca va coordona operațiunile Prysmian din România, cu un rol activ în dezvoltarea celor două fabrici din Slatina: fabrica de energie Prysmian și fabrica de telecom Prysmian.

”Mă bucur să fac parte dintr-un proiect atât de ambițios cum este Prysmian România. Cred că fabricile românești Prysmian de la Slatina sunt un etalon pentru standardele de producție la nivelul întregului grup și că vor atinge și menține noile cerințe de eficiență energetică.

Pentru mine Prysmian reprezintă angajamentul și provocarea de a demonstra că fabricile din România pot fi competitive și pot furniza produse esențiale pentru fiecare din casele noastre”, a declarat noul COO al Prysmian.

Daniela Burca are mai mult de 16 ani experiență în diferite poziții de conducere, ultima fiind cea de director operațional la Emerson Cluj, unde a dezvoltat o organizație competitivă și cost-eficientă care susține atât cerințele locale, dar și nevoile de business la nivel european.

Ea este licențiată în economie, cu un master în Business Development Management la Universitatea Babeș Bolyai Cluj-Napoca. În 2022, Daniela Burca a finalizat programul MBA al Universității Hull, din Marea Britanie.

Prysmian România este cel mai important producător de fibră optică din Europa și unul din cei mai mari producători de cabluri pentru construcții, rețele de energie, cabluri de înaltă și foarte înaltă tensiune și pentru energie regenerabilă. În fabricile Prysmian din Slatina lucrează peste 1.300 de angajați.

În acest an Prysmian a deschis la Slatina un Centru de Excelență în IT, cu specialiști români, al cărui rol este acela de a administra diverse programe și oportunități din cadrul întregului grup.

Despre Prysmian Group

Grupul Prysmian este lider mondial în industria sistemelor de cabluri în domeniul energiei și telecomunicațiilor. Cu mai mult de 140 de ani de experiență, compania are vânzări de depășesc 10 miliarde de euro, aproximativ 28.000 de angajați în peste 50 de țări și 104 fabrici. Grupul este puternic poziționat pe piețele de înaltă tehnologie și oferă cea mai largă gamă de produse, servicii, tehnologii și know-how.

Acesta operează în afacerile de cabluri subterane și submarine și sisteme de transmisie și distribuție a energiei electrice, de cabluri speciale pentru aplicații în multe industrii și cabluri de medie și joasă tensiune pentru sectoarele de construcții și infrastructură. Pentru industria telecomunicațiilor, grupul produce cabluri și accesorii pentru transmisie de voce, video și date, oferind o gamă largă de fibre și cabluri optice și de cupru și sisteme de conectivitate. Prysmian este o companie publică listată pe Bursa italiană la indicele FTSE MIB.

Te-ar mai putea interesa și
Sameday se retrage din Ungaria. Care sunt consecințele și reacția companiei
Sameday se retrage din Ungaria. Care sunt consecințele și reacția companiei
Sameday, deținută de eMAG, va părăsi treptat Ungaria, după ce planurile inițiale de a vinde filiala lor maghiară către Express One, care aparține Poștei Austriece, au eșuat, scrie Forbes......
Regatul Unit se confruntă cu cea mai periculoasă perioadă din ultimele decenii, afirmă șeful Armatei Marii Britanii
Regatul Unit se confruntă cu cea mai periculoasă perioadă din ultimele decenii, afirmă șeful Armatei Marii Britanii
Şeful Statului Major al Armatei Marii Britanii, Richard Knighton, a declarat vineri pentru postul de radio BBC că în prezent ...
Fabrica de antene GSM din Timișoara a suedezilor de la Ericsson a pierdut 1.400 de angajați în ultimii 6 ani
Fabrica de antene GSM din Timișoara a suedezilor de la Ericsson a pierdut 1.400 de angajați în ultimii 6 ani
Fabrica de antene a grupului suedez Ericsson din Timișoara, operată prin compania Ericsson Antenna Technology România, ...
Comitetul Economic şi Financiar al Uniunii Europene a avizat favorabil cererea de plată numărul 4 din PNRR, fără suspendări, fără corecții. Câți bani înseamnă asta pentru România
Comitetul Economic şi Financiar al Uniunii Europene a avizat favorabil cererea de plată numărul 4 din PNRR, fără suspendări, ...
Pentru prima dată după mult timp, avem motive reale să fim optimişti că România va închide cu succes PNRR-ul chiar ...