PSD îi va solicita lui Geoană să se retragă de la şefia Senatului. Vezi cine l-ar putea înlocui

Membrii Biroului Permanent Naţional al PSD au votat, luni, o decizie prin care să îi solicite lui Mircea Geoană, în mod oficial, să renunţe benevol la preşedinţia Senatului, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse de la vârful partidului.
Economica.net - lun, 07 nov. 2011, 13:19

Potrivit discuţiilor din conducerea PSD, senatorii social-democraţi îi vor propune lui Geoană, în locul preşedinţiei Senatului, conducerea Comisiei de politică externă. De asemenea, Titus Corlăţean, actualul preşedinte al acestei comisii, ar urma să fie propunerea PSD pentru funcţia de preşedinte al Senatului, au relatat sursele citate.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, nu a fost prezent la şedinţa Biroul Permanent al PSD, el neprimind o invitaţie oficială în acest sens.

UPDATE Grupul parlamentar PSD din Senat s-a reunit, luni, urmând să discute situaţia preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, la şedinţă fiind prezent şi preşedintele partidulului, Victor Ponta. Mircea Geoană participă la şedinţa de grup.

Mulţi membri ai BPN al PSD l-au criticat, săptămâna trecută, pentru atacurile la adresa unor lideri social-democraţi, dar şi pentru vizita făcută în SUA. Surse din BPN declarau, atunci, pentru MEDIAFAX, că liderii PSD au stabilit să îl convoace pe Geoană la o discuţie lămuritoare, mai mulţi membri ai BPN apreciind că ultimele declaraţiile ale acestuia ar pune în pericol unitatea USL.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, declara, pe de altă parte, într-un interviu acordat miercuri MEDIAFAX, că „subiectul Geoană” nu mai există pentru el şi preciza că nu vede „utilitatea” unei astfel de discuţii.

Geoană a fost suspendat din PSD pentru şase luni, în decembrie 2010, imputându-i-se atunci că ar fi intenţionat formarea unei platforme critice în interiorul PSD.

La sfârşitul săptămânii trecute, secretarul general al PDL, Ioan Oltean, declara că se caută soluţii pentru demiterea lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului, în locul acestuia urmând să fie susţinut un reprezentant al PDL. Informaţia a fost dezminţită de senatorul PSD Ioan Chelaru, care spune că afirmaţia lui Oltean este „o gogoaşă pentru presă”.

Te-ar mai putea interesa și
Kuweitul anunță că a înregistrat răniți și pagube materiale importante după un atac iranian asupra unei instalații petroliere
Kuweitul anunță că a înregistrat răniți și pagube materiale importante după un atac iranian asupra unei instalații ...
Compania petrolieră naţională din Kuweit a anunţat sâmbătă răniţi şi pagube materiale după un atac iranian asupra unei instalaţii petroliere, potrivit agenţiei oficiale de presă KUNA,......
Peste 10.000 de iranieni nu au acces la apă potabilă în urma atacurilor SUA asupra unei uzine de desalinizare
Peste 10.000 de iranieni nu au acces la apă potabilă în urma atacurilor SUA asupra unei uzine de desalinizare
Aprovizionarea cu apă potabilă pentru cel puţin 10.000 de persoane de pe coasta iraniană a fost tăiată după atacurile ...
Bilanțul morților cutremurelor din Venezuela a trecut de 5.000. FMI deblochează fonduri pentru reconstrucția țării
Bilanțul morților cutremurelor din Venezuela a trecut de 5.000. FMI deblochează fonduri pentru reconstrucția țării
Bilanţul seismelor din Venezuela a depăşit vineri 5.000 de morţi, la trei săptămâni de la catastrofa care a lăsat ...
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să pună presiune pe rețea
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să ...
Germania intenţionează să reducă subvenţiile pentru energia regenerabilă, printr-o revizuire de amploare a sistemului ...