PSD nu amenință, vrea decență, responsabilitate, dialog spune Victor Negrescu

Partidul Social Democrat nu amenință, vrea decență, responsabilitate, dialog, a declarat europarlamentarul Victor Negrescu, luni, înainte de ședința Biroului Permanent Național al partidului, care va stabili poziția social-democraților privind continuarea colaborării guvernamentale, scrie Agerpres.
AGERPRES - lun, 11 aug. 2025, 12:32
PSD nu amenință, vrea decență, responsabilitate, dialog spune Victor Negrescu

Negrescu a fost întrebat dacă în interiorul PSD există un curent puternic privind ieșirea de la guvernare.

„În momentul de față este nevoie de acest dialog și este bine că această ședință a fost convocată astăzi. După cum vedeți, dezbaterea în interiorul PSD este una amplă, deschisă, ceea ce arată că PSD este un partid viu, ceea ce arată ca în săptămânile care urmează să continue acest dialog. O să vedem, sunt diferite voci care se exprimă. Nimeni nu amenință cu nimic, PSD a mers în fața românilor cerându-le votul pentru o serie de obiective și dorim ca aceste obiective să fie implementate în actul de guvernare. Din nou, să fim foarte clari, PSD nu amenință, PSD este foarte responsabil, am intrat la guvernare, am acceptat un premier care nu face parte din PSD, deși ponderea noastră politică este mult mai mare, vrem decență, responsabilitate, dialog, nu vrem să pornim de pe poziții radicale, așa cum fac anumiți oameni politici care susțin acest Guvern”, a afirmat Victor Negrescu.

Acesta a adăugat că sunt anumite decizii cu privire la care ar fi trebuit să existe consultări mult mai ample.

„Știți foarte bine – deciziile care privesc pensiile, în mod special, deciziile care privesc puterea de cumpărare, deciziile care privesc programul ‘Anghel Saligny’. Toate aceste aspecte au fost discutate în PSD, vor fi discutate și astăzi. Nu mă aștept la o decizie astăzi, pentru că orice decizie presupune consultarea Consiliului Politic Național și a membrilor de partid, însă este bine că există această discuție astăzi. Foarte important pentru noi este și maniera în care PSD este tratat de către colegii și partenerii noștri de coaliție”, a mai declarat Victor Negrescu.

El a adăugat că foarte importantă este și maniera în care PSD este tratat de către colegii și partenerii de guvernare.

„PSD este, conform rezultatelor date de ultimele alegeri parlamentare, cel mai mare partid politic din România, și în consecință dorim decență, respect și dialog pentru a găsi soluțiile cele mai bune”, a subliniat Negrescu.

PSD a intrat la guvernare, a arătat el, pentru că este un partid responsabil, care înțelege miza momentului, respectiv dificultățile pe care România le întâmpină în prezent.

„Totodată, noi avem un program pe care l-am prezentat românilor atunci când am fost votați. Credem foarte mult în nevoia de a dezvolta România, de a crește România, nu doar a veni cu măsuri de austeritate. Aceste subiecte au fost prezentate premierului, credem într-un dialog constructiv cu premierul României. Totodată, vrem ca aceste idei pe care noi le avem să fie discutate constructiv, nu să mergem de pe poziții radicale. În momentul de față, PSD participă constructiv la toate aceste discuții, atât timp cât suntem tratați cu decență și corectitudine și ideile noastre sunt discutate pornind de la o analiză obiectivă. Colegii mei au pregătit mai multe propuneri de decizii pe subiectele sectoriale, dar și pe zona de simplificare”, a menționat Negrescu.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Banca olandeză ING se extinde în Spania
Banca olandeză ING se extinde în Spania
Grupul bancar olandez ING Groep a anunţat luni că va achiziţiona o participaţie de aproximativ 40% în Singular Bank, un creditor spaniol independent privat, transmite DPA, relatează Agerpres....
Modelul de creștere: trebuie evitată o confuzie
Modelul de creștere: trebuie evitată o confuzie
La ultima reuniune a AAFB (Asociația Analiștilor Financiar-Bancari) din iunie a.c. s-a vorbit despre epuizarea modelului ...
Ministerul Mediului va lansa Programul Rabla 2026 după regulile din 2025, fără criteriul „made in Europe”
Ministerul Mediului va lansa Programul Rabla 2026 după regulile din 2025, fără criteriul „made in Europe”
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a decis lansarea programului Rabla 2026 pentru persoane fizice într-un format ...
BNR: Riscurile la adresa stabilităţii financiare se menţin la un nivel ridicat, pe fondul vulnerabilităţilor interne și a tensiunilor geopolitice la nivel global
BNR: Riscurile la adresa stabilităţii financiare se menţin la un nivel ridicat, pe fondul vulnerabilităţilor interne ...
Riscurile la adresa stabilităţii financiare se menţin la un nivel ridicat, similar evaluărilor din raportul anterior, ...