PSD pregăteşte un proiect de lege care să interzică vânzarea de acţiuni de la companiile de stat performante

Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Sorin Grindeanu, a declarat, vineri, că social democraţii vor iniţia un proiect de lege care să prevadă interzicerea vânzării de acţiuni de la companiile de stat performante.
AGERPRES - vin, 17 apr. 2026, 13:47
PSD pregăteşte un proiect de lege care să interzică vânzarea de acţiuni de la companiile de stat performante

El a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la Sighetu Marmaţiei, că interdicţia va fi impusă pentru o perioadă de doi ani, scrie Agerpres.

„PSD se opune vânzării companiilor de stat profitabile. Vreau să facem o distincţie între aceste lucruri, ca să nu existe confuzie. (…) L-am rugat pe liderul senatorilor, Daniel Zamfir, să depună un proiect de lege în Parlament, care să facă acest lucru şi să interzicem, pe o perioadă de doi ani, vânzarea de acţiuni la companiile de stat profitabile”, a afirmat liderul PSD.

Grindeanu a avut, vineri, la Sighetu Marmaţiei, o întâlnire cu liderii PSD din regiunea de nord-vest. De asemenea, el a participat la o şedinţă a Ligii Aleşilor Locali din Maramureş.

Vicepremierul Oana Gheorghiu a anunţat că a prezentat în şedinţa de guvern de joi o listă exploratorie privind posibila listare la bursă a unor companii de stat. Ea a făcut aceste precizări după ce a fost întrebată dacă se are în vedere listarea CEC Bank şi a Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.

„E o propunere, este o listă doar pentru explorare, e o listă exploratorie, nu avem o decizie, o asumare politică. Listă exploratorie înseamnă că la un nivel de specialişti de AMEPIP şi din cadrul Cabinetului ne-am uitat la ce companii pot fi listate în urma unor discuţii cu specialişti din zona de piaţă de capital, dar pentru a face pasul următor e nevoie de un studiu de fezabilitate pentru a decide dacă aceste companii sunt eligibile pentru a fi listate. Procesul de listare este unul complex pe care trebuie să-l ducă la bun sfârşit specialişti care cu asta se ocupă”, a declarat Oana Gheorghiu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

În cadrul notei de informare prezentată în şedinţa de guvern, vicepremierul pentru reforma companiilor de stat a prezentat şi o listă a unor companii de stat propuse pentru listare la bursă, care necesită o perioadă minimă de 6-12 luni de pregătire: CEC Bank, propunerea avansată: IPO – ofertă mixtă (acţiuni noi + pachet stat); Administraţia Porturilor Maritime Constanţa – FP vinde pachetul de 20%/ofertă mixtă; Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti – FP vinde pachetul de 20%/ofertă mixtă; Societatea Naţională a Sării (Salrom) – FP vinde pachetul de 49%/ofertă mixtă; Loteria Română – ofertă mixtă (acţiuni noi + pachet stat); Compania Naţională Imprimeria Naţională – IPO – ofertă mixtă; Cuprumin-Zăcământul Roşia Poieni – parteneriat strategic (JV) nu IPO la BVB; Romarm/ Uzina Mecanică Cugir – IPO condiţionat de modificare legislativă; Compania Naţională Poşta Română – IPO – FP vinde 6,48% sau ofertă mixtă după studiu de fezabilitate.

Şi premierul Ilie Bolojan a declarat, joi, că este în lucru o listă de companii care ar putea fi listate la bursă, prin vânzarea de pachete minoritare de acţiuni, în funcţie de profilul fiecăreia.

„Statul va rămâne acţionar majoritar, iar controlul asupra deciziilor strategice va fi menţinut integral. Printre companiile avute în vedere se află Hidroelectrica, Romgaz şi CEC Bank, iar pentru altele, precum Transgaz, Portul Constanţa sau Poşta Română, procesul depinde de îndeplinirea unor condiţii prealabile. Această etapă va contribui la dezvoltarea pieţei de capital din România, la creşterea transparenţei şi la o performanţă mai bună a companiilor de stat”, a subliniat premierul Bolojan.

Te-ar mai putea interesa și
Prețul spot al energiei electrice a crescut semnificativ în România în luna mai
Prețul spot al energiei electrice a crescut semnificativ în România în luna mai
Prețul mediu al pieței spot de energie electrică de la București a crescut semnificativ în luna mai, pe fondul crizei energetice generate de războiul din Iran, dar și al situației particulare......
Vladimir Putin a cerut asigurarea serviciilor minime de internet pentru populație, în perspectiva unor întreruperi masive la ordinul FSB
Vladimir Putin a cerut asigurarea serviciilor minime de internet pentru populație, în perspectiva unor întreruperi masive ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat asigurarea serviciilor de internet de bază pentru populaţie, a informat luni ...
Peste 200 de militari din infanteria marină spaniolă vor ajunge în România pentru o misiune NATO. Nava amfibie „Castilla” se îndreaptă spre țara noastră
Peste 200 de militari din infanteria marină spaniolă vor ajunge în România pentru o misiune NATO. Nava amfibie „Castilla” ...
Nava amfibie de asalt "Castilla", aparţinând Marinei spaniole, se îndreaptă spre România cu cea mai mare parte a militarilor ...
Armenia respinge presiunile Moscovei de a organiza un referendum pentru aderarea la Uniunea Europeană
Armenia respinge presiunile Moscovei de a organiza un referendum pentru aderarea la Uniunea Europeană
Premierul armean Nikol Paşinian a respins luni apelul preşedintelui rus Vladimir Putin la organizarea unui referendum asupra ...