România este printre cele 25 de state europene în care puterea de cumpărare medie este sub cea europeană, de 21.153 euro în 2026, în contextul în care 17 dintre cele 42 de țări analizate se situează peste această medie, potrivit studiului „NIQ Purchasing Power Europe 2026”.
Mai exact, în țara noastră, puterea medie de cumpărare ajunge la 11.283 de euro pe cap de locuitor, adică aproximativ 53% din media europeană, de 21.153 euro cu mențiunea că Bucureștiul se distanțează mult de media națională, având o medie aproape dublă, de 22.941 de euro pe cap de locuitor. De altfel, capitala este singurul județ care depășește media europeană, înregistrând un indice european de 108,5. Numai primele nouă județe din clasament înregistrează niveluri ale puterii de cumpărare peste media națională. Județul Alba, aflat pe locul 10, se situează deja ușor sub reperul național, cu un indice național de 99,3, iar diferența dintre cel mai puternic și cel mai slab județ este considerabilă:București: 22.941 euro, iar Giurgiu: 5.816 euro, diferență de aproximativ 17.100 euro pe locuitor. Altfel spus, locuitorii Bucureștiului beneficiază de aproape patru ori mai multă putere de cumpărare decât locuitorii din Giurgiu.
România ocupă astfel locul 32 din 42 de țări europene în anul 2026, după ce a coborât o poziție față de anul trecut.
Top 10 județe din România după puterea de cumpărare în 2026
| Loc | Județ | Indice național* | Indice european* |
| 1 | București | 203.3 | 108.5 |
| 2 | Cluj | 153.1 | 81.6 |
| 3 | Ilfov | 152.3 | 81.2 |
| 4 | Timiș | 146.0 | 77.9 |
| 5 | Sibiu | 124.9 | 66.6 |
| 6 | Brașov | 122.0 | 65.1 |
| 7 | Prahova | 103.6 | 55.3 |
| 8 | Argeș | 103.4 | 55.1 |
| 9 | Constanța | 101.8 | 54.3 |
| 10 | Alba | 99.3 | 52.9 |
Sursa: NIQ Purchasing Power România 2026 | *Indice: valoarea pe locuitor raportată la media corespunzătoare, unde media = 100.
Cât pot cumpăra ceilalți europeni
Ucraina continuă să ocupe ultima poziție, cu o putere de cumpărare de numai 3.456 euro pe locuitor, aproximativ 16% din media europeană. Urmează Kosovo și Moldova. La polul opus, dar la fel ca în anii precedenți, Liechtenstein ocupă primul loc în clasamentul european al puterii de cumpărare în 2026. Locuitorii țării beneficiază de o putere de cumpărare de 78.520 euro pe cap de locuitor, echivalentul a 3,7 ori media europeană. Elveția și Islanda ocupă pozițiile a doua și a treia. În timp ce rezidenții Elveției dispun de 54.730 euro pe cap de locuitor, aproximativ 2,6 ori media europeană, locuitorii Islandei au la dispoziție 44.692 euro pe cap de locuitor. Astfel, puterea de cumpărare din Islanda depășește de peste două ori media europeană.
Toate celelalte țări din Top 10 înregistrează, de asemenea, un nivel al puterii de cumpărare semnificativ peste media europeană. Cea mai mare schimbare față de anul precedent este consemnată de Norvegia, care urcă de pe locul 10 pe locul 5, cu o putere de cumpărare de 35.947 euro pe cap de locuitor în 2026. În plus, Islanda și Luxemburg își schimbă pozițiile, ocupând acum locurile 3 și 4.
Schimbări ale clasamentului sunt vizibile și în afara Top 10. Ungaria urcă de pe locul 30 pe locul 27, atingând un nivel al puterii de cumpărare de 15.105 euro pe locuitor. Republica Cehă câștigă două poziții și ocupă acum locul 21, cu 17.785 euro pe cap de locuitor.
În total, europenii vor dispune de o putere de cumpărare de aproximativ 14,5 trilioane de euro în 2026. Acest buget poate fi utilizat pentru locuință, consum, servicii, energie, mobilitate, pensii private și activități recreative. Comparativ cu valoarea revizuită a anului precedent, aceasta reprezintă creștere nominală de 4,4%.
Raluca Mănărcescu, expert NIQ Geomarketing, declară:
„Cu o creștere de 4,4%, puterea de cumpărare din Europa continuă să avanseze vizibil în 2026. Se remarcă faptul că numeroase piețe din Europa Centrală și de Sud-Est continuă să se dezvolte mai dinamic decât o mare parte din Europa Occidentală. În același timp, piețele mature din Europa de Vest rămân printre cele mai importante piețe de consum din Europa datorită nivelului ridicat al puterii de cumpărare și dimensiunii lor. Deși diferențele de putere de cumpărare dintre țările europene se reduc treptat, potențialul piețelor continuă să varieze semnificativ pe continent.”, a declarat Raluca Mănărcescu, expert NIQ Geomarketing.
Top 10 țări europene după puterea de cumpărare în 2026
| Loc în 2026
(loc anul trecut) |
Țară | Populație | Putere de cumpărare €/locuitor | Indicele european al puterii de cumpărare
* |
| 1 (1) | Liechtenstein | 40,886 | 78,520 | 371.2 |
| 2 (2) | Elveția | 9,051,029 | 54,730 | 258.7 |
| 3 (4) | Islanda | 394,324 | 44,692 | 211.3 |
| 4 (3) | Luxemburg | 690,959 | 43,840 | 207.2 |
| 5 (10) | Norvegia | 5,627,400 | 35,947 | 169.9 |
| 6 (5) | Danemarca | 6,025,603 | 34,344 | 162.4 |
| 7 (7) | Irlanda | 5,440,278 | 31,930 | 150.9 |
| 8 (8) | Austria | 9,219,113 | 31,454 | 148.7 |
| 9 (9) | Germania | 83,577,140 | 31,193 | 147.5 |
| 10 (6) | Marea Britanie | 69,483,939 | 29,921 | 141.4 |
| Europa (total) | 686,116,224 | 21,153 | 100.0 |
Sursa: NIQ Purchasing Power Europe 2026 * Index/locuitor: Media europeană = 100
În multe țări europene, puterea de cumpărare continuă să fie concentrată în regiunile capitalelor, ca și în România. De exemplu, Paris depășește media națională a Franței cu aproximativ 80%, având o putere de cumpărare de 46.366 euro pe locuitor, în timp ce venitul disponibil din Bratislava, Sofia, Praga, Budapesta și Lisabona este cu cel puțin 25% peste media națională a fiecărei țări.
Totuși, acest model nu se aplică tuturor capitalelor europene. În Berlin, puterea de cumpărare de 30.178 euro pe locuitor este cu peste 1.000 euro sub media Germaniei de 31.193 euro. Diferența este și mai pronunțată în Bruxelles, unde puterea de cumpărare se situează cu aproximativ 10% sub media națională.
Analizând volumul total al puterii de cumpărare, se remarcă unele dintre cele mai mari regiuni metropolitane europene. Regiunea franceză Île-de-France înregistrează un volum al puterii de cumpărare de aproximativ 396 miliarde de euro, urmată de Lombardia cu 272 miliarde de euro și regiunea metropolitană Istanbul cu 227 miliarde de euro.
Aceste trei regiuni reprezintă profiluri diferite de piață. În timp ce Île-de-France și Lombardia combină populații numeroase cu o putere de cumpărare de peste 25.000 euro pe cap de locuitor, Istanbul atinge un potențial similar datorită dimensiunii sale, în ciuda unei puteri de cumpărare de 14.411 euro pe cap de locuitor.
Cu o putere de cumpărare de 22.941 euro pe cap de locuitor, Bucureștiul rămâne de departe cel mai puternic județ din România. Capitala este singurul județ care depășește media europeană, înregistrând un indice european de 108,5.
Studiul „NIQ Purchasing Power Europe 2026” este disponibil pentru 42 de țări europene, la niveluri regionale detaliate, cum ar fi municipii și coduri poștale, împreună cu date despre populație și gospodării, precum și hărți digitale.
Puterea de cumpărare reprezintă venitul disponibil după deducerea impozitelor și a contribuțiilor obligatorii și include, de asemenea, beneficiile acordate de stat. Studiul indică nivelurile puterii de cumpărare pe persoană și pe an, în euro și ca indice. Puterea de cumpărare NIQ se bazează pe venitul nominal disponibil al populației, ceea ce înseamnă că valorile nu sunt ajustate la inflație. Calculele sunt realizate pe baza veniturilor și câștigurilor raportate, a statisticilor privind beneficiile acordate de stat, precum și a prognozelor economice furnizate de institute de cercetare economică.
Consumatorii utilizează puterea lor de cumpărare pentru a acoperi cheltuieli precum cele pentru alimente, locuință, servicii, energie, pensii private și asigurări, dar și alte categorii de cheltuieli, precum vacanțele, mobilitatea și achizițiile de bunuri de consum.
NielsenIQ (NYSE: NIQ) este una dintre cele mai importante companii de consumer intelligence la nivel global.
Cu operațiuni în peste 90 de țări, NIQ acoperă aproximativ 82% din populația mondială și monitorizează cheltuieli de consum de peste 7,4 trilioane de dolari la nivel global.