Putin către prinţul moştenitor saudit: „Data viitoare ne întâlnim la Moscova”

Preşedintele rus Vladimir Putin a explicat că o vizită pe care urma să o efectueze în Rusia prinţul moştenitor saudit Mohammad bin Salman Al Saud a fost modificată în ultimul moment, ceea ce l-a determinat pe şeful de la Kremlin să se deplaseze el la Riad pentru convorbiri cu liderul principalului stat exportator de petrol al lumii, relatează joi agenţia Reuters.
AGERPRES - J, 07 dec. 2023, 11:32
Putin către prinţul moştenitor saudit:

Deplasarea grăbită a lui Putin în Orientul Mijlociu, în care a fost escortat de două avioane de luptă ruse, rămâne înconjurată de mister şi nu este clar de ce era atât de important pentru el să facă o astfel de rară ieşire în afara Rusiei, scrie Agerpres.

„Vă aşteptam la Moscova”, i-a spus Putin zâmbind prinţului, la sosirea la Riad.

„Ştiu că evenimentele au determinat o corectare forţată a acestor planuri, dar aşa cum am mai spus nimic nu poate împiedica dezvoltarea relaţiilor noastre prieteneşti”, a asigurat el.

„Dar următoarea întâlnire trebuie să fie la Moscova”, a adăugat liderul de la Kremlin.

Prinţul moştenitor saudit a răspuns, printr-un translator de rusă, că este cu siguranţă gata să facă acest lucru.

„Atunci ne-am înţeles”, a conchis Putin.

Potrivit agenţiei de presă publice saudite SPA, prinţul moştenitor a salutat coordonarea dintre cele două ţări „care a contribuit la scăderea tensiunilor din Orientul Mijlociu”.

El a subliniat că cele două ţări au numeroase interese comune şi sunt preocupate de bunăstarea Rusiei, Arabiei Saudite, a Orientului Mijlociu şi a întregii lumi.

Întâlnirea celor doi lideri a avut loc pe fondul unei scăderi a preţurilor petrolului, în pofida angajamentului OPEC+ – ţările din Organizaţia statelor exportatoare de petrol (OPEC) şi aliaţii lor, în frunte cu Rusia – de a continua reducerea producţiei.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a afirmat după convorbiri că va continua cooperarea în cadrul OPEC+, dar nu a dat detalii cu privire la vizită.

Ministerul Apărării rus a difuzat mai devreme o înregistrare video cu avionul lui Putin, un Iliuşin-96, flancat de avioane de vânătoare Suhoi-35S în timpul zborului din Rusia spre Emiratele Arabe Unite, prima escală în deplasarea preşedintelui rus.

Te-ar mai putea interesa și
Donald Trump grăbește retragerea armatei SUA din Europa. Șeful Pentagonului: „Nu ne mai faceți morală!”
Donald Trump grăbește retragerea armatei SUA din Europa. Șeful Pentagonului: „Nu ne mai faceți morală!”
Washingtonul grăbește retragerea militarilor din bazele din Europa. Șeful Pentagonului critică dur aliații NATO și anunță decizii majore de securitate....
Îmvinsă de Toyota în spectaculosul raliu din Argentina, Dacia se menține lider în clasamentul general
Îmvinsă de Toyota în spectaculosul raliu din Argentina, Dacia se menține lider în clasamentul general
Echipa Toyota Gazoo Racing W2RC a reușit să obțină primele două poziții pe podiumul etapei din Argentina a Campionatului ...
Benzinăriile Rompetrol și-au dublat profitul
Benzinăriile Rompetrol și-au dublat profitul
Rompetrol Downstream, segemntul de distribuție al carburanților din grupul Rompetrol (KMG International), a raportat pentru ...
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai multe ore
Protest masiv pe una dintre cele mai importante autostrăzi europene. Drumul vital dintre Germania și Italia, închis mai ...
O demonstrație organizată sâmbătă în Austria a blocat una dintre principalele autostrăzi ale Europei. Ruta vitală, ...