Putin îşi îndeamnă aliaţii din OCS să prevină instigarea conflictelor armate la nivel mondial

Preşedintele rus Vladimir Putin a îndemnat marţi ţările membre ale Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS), care include China, India şi Iranul, să facă "tot posibilul" pentru a preveni instigarea conflictelor la nivel mondial, informează EFE.
AGERPRES - mar, 01 sept. 2026, 11:50
Putin îşi îndeamnă aliaţii din OCS să prevină instigarea conflictelor armate la nivel mondial

„Aş dori să vă reamintesc, dragi prieteni, că astăzi, 1 septembrie, este ziua în care a început cel de-al Doilea Război Mondial. Trebuie să facem tot posibilul pentru a exclude din practica globală instigarea conflictelor armate”, a declarat Putin în discursul său la summitul OCS din capitala Kîrgîzstanului, Bişkek.

Putin, care acuză Occidentul de instigarea conflictului actual din Ucraina şi a condamnat atacurile SUA împotriva Iranului, a susţinut că OCS a devenit, în istoria sa de 25 de ani, „unul dintre centrele influente pentru modelarea unei lumi multipolare”, scrie Agerpres.

În acest sens, el a subliniat că organizaţia include aproape jumătate din populaţia lumii şi că, din 2017, a integrat ţări precum Iranul, India şi Pakistanul, în afară de aproape 20 de ţări partenere şi cu statut de observatoare.

„Astăzi, OCS este practic cea mai mare alianţă regională nu doar de pe continentul eurasiatic, ci din lume în general”, a subliniat el.

Putin va aborda conflictul dintre Iran şi Statele Unite marţi, în cadrul întâlnirii sale cu liderul Republicii Islamice, Masoud Pezeshkian, şi războiul din Ucraina cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.

Prim-ministrul indian Narendra Modi a cerut luni încetarea războiului din Ucraina în timpul întâlnirii sale de la Bişkek cu şeful Kremlinului, care a respins ultimele propuneri de încetare a focului de la Kiev şi a ordonat intensificarea campaniei de bombardament împotriva capitalei ţării vecine, Kievul.

Membrii OCS vor semna marţi circa 20 de acorduri marţi.

Nu mai puţin de 17 şefi de stat şi de guvern se află la Bişkek, capitala acestei ţări muntoase din Asia Centrală, pentru a participa la summitul care marchează cea de-a 25-a aniversare a Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS).

OCS este formată din zece state membre (Belarus, China, India, Iran, Rusia, Kazahstan, Kîrgîzstan, Uzbekistan, Pakistan şi Tadjikistan) şi 15 parteneri de dialog, între care Turcia, Arabia Saudită şi Qatar, precum şi două state observatoare, între care Afganistan.

Rezultatele concrete ale acestui bloc sunt incerte deoarece, deşi OCS pretinde că reprezintă aproximativ 40% din populaţia lumii şi 25% din PIB-ul global, blocul rămâne eterogen şi afectat de diviziuni interne, remarcă AFP, adăugând că Rusia şi China sunt concurente în Asia Centrală, în timp ce Beijingul întreţine relaţii uneori tensionate cu India şi Pakistan.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Ministerul Mediului va emite „în câteva zile” acordul de mediu revizuit pentru tronsoanele montane – secretar de stat USR
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Ministerul Mediului va emite „în câteva zile” acordul de mediu revizuit ...
Ministerul Mediului va emite în câteva zile acordul de mediu revizuit pentru tronsoanele montane ale Autostrăzii Sibiu - Pitești, anunță vineri secretarul de stat în Transporturi din partea......
Diana Buzoianu anunță că a aprobat astăzi bugetul Romsilva pe 2026. „Avem un buget care va cuprinde un profit de peste 105 milioane de lei”
Diana Buzoianu anunță că a aprobat astăzi bugetul Romsilva pe 2026. „Avem un buget care va cuprinde un profit de ...
Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al Romsilva a fost aprobat vineri şi prevede un profit de peste 105 milioane de lei, ...
Vista Bank finalizează preluarea brokerului Investimental și își extinde astfel afacerile pe segmentul piețelor de capital
Vista Bank finalizează preluarea brokerului Investimental și își extinde astfel afacerile pe segmentul piețelor de capital
Vista Bank (România) S.A. a finalizat achiziția a 100% din acțiunile Investimental S.A., în urma aprobării Autorității ...
Corectarea inegalităților din impozitarea investițiilor nu ar trebui să fie în detrimentul investitorilor
Corectarea inegalităților din impozitarea investițiilor nu ar trebui să fie în detrimentul investitorilor
La 1 octombrie, Comisia Europeană a declanșat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor (infringement) ...