Putin regretă dispariţia expresiei „popor sovietic”

Preşedintele rus Vladimir Putin, care nu ezită să recurgă la referinţe sovietice, şi-a exprimat joi regretul faţă de faptul că nu există o expresie mai puternică decât "popor sovietic" pentru a federaliza societatea, relatează AFP.
Economica.net - vin, 17 aug. 2012, 07:45
Putin regretă dispariţia expresiei

„În perioada sovietică, multe dintre lucrurile făcute nu erau prea bune, dar au fost inventate şi numeroase lucruri bune. De exemplu, exista conceptul de popor sovietic, o nouă comunitate istorică”, a declarat Putin, care se confruntă cu o mişcare de contestare fără precedent de la sosirea sa la putere în 2000.

Vladimir Putin, ofiţer KGB în perioada sovietică, este un nostalgic recunoscut faţă de puterea ţării sale pe scena internaţională.

În 2005, el a calificat dispariţia fostei Uniuni Sovietice drept „cea mai mare catastrofă geopolitică din secolul al XIX-lea”.

În decembrie 2011, pe când era premier, el şi-a exprimat regretul şi faţă de faptul că autorităţile sovietice nu au luptat suficient pentru a păstra „integritatea teritorială” a fostei URSS, care s-a prăbuşit în 1991.

De asemenea, atunci când unii analişti l-au comparat, în urma deciziei de a reveni la Kremlin în 2012, cu fostul lider sovietic Leonid Brejnev, purtătorul de cuvânt al lui Putin Dmitri Peskov a subliniat că nu este nicio ruşine în acest lucru.

Brejnev, care a stat la putere timp de 18 ani, până la moarte, este considerat de numeroşi ruşi simbolul unei perioade de „stagnare”.

Te-ar mai putea interesa și
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin Tişe (PNL), preşedintele Consiliului Judeţean Cluj
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin ...
Liberalul Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, consideră că Guvernul propus de Luca Niculescu va trece în Parlament, ''indiferent de formula politică, cu PSD sau fără PSD, cu......
Altero, una dintre cele mai importante platforme de comparare a creditelor din țările Baltice, se lansează în România: O singură cerere de credit pentru a compara multiple oferte de finanțare în doar câteva minute
Altero, una dintre cele mai importante platforme de comparare a creditelor din țările Baltice, se lansează în România: ...
Altero, platforma fintech de top din regiunea Baltică, anunță intrarea oficială pe piața din România. Prin lansarea ...
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Campania de Black Friday pe Trendyol se desfășoară în perioada 3–15 noiembrie 2026; Comercianții români au înregistrat, ...
Alertă pentru super-puterile lumii. Apel urgent în criza momentului – Ce spune FMI despre „gripa obligațiunilor guvernamentale”
Alertă pentru super-puterile lumii. Apel urgent în criza momentului – Ce spune FMI despre „gripa obligațiunilor ...
Fondul Monetar Internaţional a lansat miercuri un apel urgent către economiile avansate şi alte state pentru reducerea ...