Putin: Rusia a depăşit consecinţele crizei economice din 2008-2009

Rusia a depăşit de la începutul anului consecinţele crizei economice din 2008-2009, a declarat miercuri premierul Vladimir Putin, prezentând raportul anual în faţa Dumei de Stat (Camera inferioară a Parlamentului), relatează AFP.
Economica.net - mie, 11 apr. 2012, 12:10
Putin: Rusia a depăşit consecinţele crizei economice din 2008-2009

„La începutul lui 2012, aşa cum am prevăzut, Produsul Intern Brut rus a depăşit nivelul dinainte de criză. Acest lucru înseamnă că economia noastră a depăşit complet consecinţele crizei din 2008, 2009 şi chiar dintr-o parte a lui 2010”, a afirmat Putin.

El a precizat că PIB-ul a fost în 2011 de 41.421 de miliarde de ruble, faţă de 41.277 de miliarde în 2008.

Premierul, care urmează să preia funcţia de preşedinte la 7 mai, a subliniat că Rusia a obţinut rezultate bune în 2011. „Nu trebuie să ne fie ruşine de rezultatele noastre”, a apreciat el, amintind că lumea a fost afectată de o gravă criză financiară.

„Aceasta a fost o provocare colosală pentru ţară (…) Am arătat că suntem o naţiune matură, inventivă, sigură pe ea”, s-a felicitat Putin.

„Dacă nu am fi ştiut să răspundem (la această criză-n.r.), am fi distrus nu numai sfera economică şi socială, dar am fi pus în pericol şi suveranitatea (…) ţării şi am fi îngropat pentru mult timp ideea modernizării şi dezvoltării”, a adăugat el.

„Rusia a traversat criza fără să cadă în capcana îndatorării, este singura ţară cu excedent bugetar”, a mai spus el. „Am devenit mai puternici decât înainte”, a subliniat Putin.

Rusia a fost afectată de criza economică din 2008 şi a înregistrat în 2009 o scădere cu aproape 8 la sută a PIB-ului. Ea a reluat apoi creşterea, datorită scumpirii petrolului, în 2011 înregistrând o creştere de 4,3 la sută, după 4 la sută în 2010.

Te-ar mai putea interesa și
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț de 1.200 de lei/MWh
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, a reușit să vândă energie cu livrare în bandă la uluitorul preț de......
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 de miliarde ...
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Parcul fotovoltaic Iratoșu din județul Arad, de 58 MWp, a primit finanțare de la Raifffesen Bank International, potrivit ...
Danemarca, Italia și Polonia fac presiuni pentru a reduce „efectul de atracţie” în domeniul imigraţiei
Danemarca, Italia și Polonia fac presiuni pentru a reduce „efectul de atracţie” în domeniul imigraţiei
Guvernele Danemarcei, Italiei şi Poloniei fac presiuni vineri pentru ca declaraţia finală a summitului european de la ...