Putin schimbă guvernatorul regiunii Kursk, parțial cucerită de ucrainieni

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a numit joi pe deputatul Aleksander Khinshtein ca noul guvernator al regiunii Kursk, unde armata ucraineană a cucerit unele teritorii într-o contraofensivă surpriză în această vară, relatează dpa şi Reuters.
AGERPRES - vin, 06 dec. 2024, 13:06
Putin schimbă guvernatorul regiunii Kursk, parțial cucerită de ucrainieni

Putin notează că în Kursk „este necesar în acest moment un management de criză”, într-un clip publicat de Kremlin în care îi oferă postul lui Khinshtein.

Acesta îl înlocuieşte pe Aleksei Smirnov, pe care Putin l-a numit în această funcţie în mai.

Demiterea lui Smirnov este neaşteptată întrucât în urmă cu doar două luni acesta a fost susţinut de Kremlin şi şi-a asigurat o majoritate clară de voturi într-un scrutin regional.

Kremlinul ştie că rezultatele „au fost falsificate şi sunt fără valoare”, a scris politologul Abbas Galiamov, critic al Kremlinului.

Khinshtein, în vârstă de 50 de ani, şi-a început cariera de jurnalist în anii 1990, iar în 2003 a devenit membru al Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus) din partea partidului pro-Kremlin, Rusia Unită.

Acesta a atras atenţia, în parte, prin denunţarea homosexualilor şi a disidenţilor politici. Autorităţile ruse au lansat proceduri legale în numeroase ocazii în răspuns la rapoartele sale.

Khinshtein este considerat a fi bine conectat la aparatul de securitate al Rusiei, iar la anunţarea numirii Putin a subliniat că acesta a fost consilier al şefului Gărzii naţionale timp de doi ani.

Trupele ruse încearcă de câteva luni să respingă trupele ucrainene care au invadat regiunea Kursk. În regiune se află şi soldaţi nord-coreeni trimişi de liderul de la Phenian, Kim Jong Un, aliat al lui Putin, afirmă, între alţii, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Șeful Rosatom acuză Ucraina de atacarea unor camioane cu motorină şi punerea în pericol a centralei Zaporojie
Șeful Rosatom acuză Ucraina de atacarea unor camioane cu motorină şi punerea în pericol a centralei Zaporojie
Directorul Rosatom, corporaţia rusă de stat pentru energie nucleară, a acuzat Ucraina că a atacat camioane cu motorină, omorând doi militari ruşi şi punând deliberat în pericol siguranţa......
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu trageri duble
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu trageri duble
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu ocazia împlinirii a 120 de ani de activitate, ...
Arizona dă în judecată L’Oréal pentru produse de îndreptare a părului; Compania este acuzată că a ascuns posibile riscuri de cancer
Arizona dă în judecată L’Oréal pentru produse de îndreptare a părului; Compania este acuzată că a ascuns posibile ...
Statul Arizona a dat în judecată L'Oréal şi filiala sa americană, acuzând grupul de cosmetice că ar fi ascuns dovezi ...
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, a cerut companiilor de inteligenţă artificială să încetinească în mod deliberat ritmul ...